Connect with us

Consiliul Județean Iași a ratat o finanțare PNRR de aproape 100 mil. lei pentru cicloturism, în timp ce Timișul a luat peste 700 mil. lei

Proiecte publice

Consiliul Județean Iași a ratat o finanțare PNRR de aproape 100 mil. lei pentru cicloturism, în timp ce Timișul a luat peste 700 mil. lei

Consiliul Județean (CJ) Iași a obținut unul dintre cele mai mici punctaje la evaluarea făcută în cadrul PNRR pe componenta dedicată traseelor cicloturistice: proiectul depus de CJ s-a clasat pe locul 7 din 10, cu un punctaj de 22.78.

Proiectul propus de CJ Iași viza 213 km de traseu cicloturistic în cadrul unui parteneriat cu administrațiile județene din Botoșani și Vaslui, o investiție estimată la 87 milioane lei (fără TVA). Un alt proiect care avea legătură cu Iașul, de data asta depus de CJ Botoșani a primit un punctaj și mai slab, respectiv 14.19, clasându-se pe locul 9 din 10. Valoarea acestui proiect era de 84 milioane lei și consta într-un traseu cicloturistic de 205 km în parteneriat cu Suceava și Iași.

Cele două proiecte în relația cu județul Iași au avut cele mai mici valori dintre cele 10 depuse la nivel național, dar punctajele obținute au fost sub pragul necesare pentru finanțare.

Trei proiecte din țară au luat peste un miliard de lei

Dacă autoritățile ieșene au ratat proiectul, nu același lucru se poate spune și despre consiliile județene din Suceava, Dolj și Timiș. Iată punctajele obținute și valoarea proiectelor admise spre finanțare:

  • 494 km de traseu propus de Suceava (parteneriat cu Bistrița Năsăud și Mureș) – valoarea totală a finanțării ajunge la peste 200 milioane lei. Acest proiect a primit cel mai bun punctaj din țară: 48.19.
  • 356 km de traseu propus de Dolj (parteneriat cu Olt și Mehedinți) – valoarea totală a finanțării ajunge la peste 145 milioane lei. Proiectul s-a clasat pe locul 2 cu un punctaj de 47.75.
  • 1.729 km de traseu propus de Timiș (parteneriat cu Arad, Caraș Severin și Hunedoara) – valoarea totală a finanțării ajunge la 700 milioane lei. Proiectul s-a clasat pe locult 3 cu un punctaj de 43.29.

Toate celelalte proiecte (șapte la număr) au avut un punctaj sub 40 și au intrat pe o „listă de rezervă”.

„Traseele cicloturistice se pot realiza pe piste pentru biciclete, drumuri pentru cicliști, drumuri de utilitate privată deschise circulației publice, suprafețe de rulare amenajate în zona de protecție aferentă drumurilor deschise circulației publice, drumuri forestiere, poteci și trasee amenajate în fondul forestier, diguri și zone de protecție la inundație ale cursurilor de apă și pe eventuale alte tipuri de căi de comunicație deschise circulației bicicletelor”, fragment din condițiile de accesare a banilor.

Amintim că și Primăria Iași a pierdut o finanțare pentru piste de biciclete, dar din motive diferite: proiectul a fost depus prea târziu.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top