Critici dure la proiectul de „cosmetizare” a cinema Victoria: „Se falsifică trecutul clădirii”

Șeful Comisiei de urbanism din cadrul Consiliului Local, arhitectul Iulian Nicolau a criticat dur proiectul prezentat public de Ateneul Iași pentru refacerea fațadelor cinematografului Victoria. Zilele trecute, instituția din subordinea Primăriei a publicat mai multe fotografii ale proiectului. În context, de remarcat avizul negativ primit de la Comisia pentru monumente istorice.

Principalul reproș la adresa Ateneului vizează faptul că propunerea arhitecturală nu are nicio legătură cu modul în care clădirea cinematografului Victoria a arătat și arată în momentul de față.

„n cazul de față, după 88 de ani, o clădire din secolul XX, aparținând modernismului comunist, primește o propunere anacronică, ce imită elemente arhitecturale din secolul XIX pe care nu le-a avut niciodată, falsificând astfel trecutul clădirii. De aceea, avizul negativ dat de către Comisia Zonală a Monumentelor Istorice este perfect justificat”, a spus arhitectul.

APIX.ro preia integral postarea arhitectului Iulian Nicolau:

Având în vedere impactul asupra imaginii orașului și asupra locuitorilor, investițiile publice de arhitectură cu notorietate trebuie să se realizeze în urma unui concurs atractiv, transparent, mediatizat, organizat și jurizat de specialiști valoroși. De fiecare dată când astfel de intervenții se fac fără consultarea specialiștilor, a societății civile și fără organizarea unui concurs, ieșenii pierd șansa de a se bucura de cea mai bună soluție pentru Iași și, fără să poată să-și spună părerea, se trezesc cu intervenții mediocre care nu aduc plus valoare orașului lor.

Când se pune în discuție o intervenție la o clădire publică existentă, sunt trei direcții posibile:

• dacă are valoare arhitecturală, se face tot posibilul ca aceasta să fie restaurată și să se revină la forma desăvârșită în care a fost concepută;
• dacă nu, se reabilitează conform principiilor de arhitectură contemporană
• mimetismul.

A treia direcție este dezastruoasă! O abordare mimetică este rar întâlnită și poate apărea ca fiind necesară doar în situații de detailing arhitectural (cu evidențierea intervenției) ori atunci când intervenția face parte din paramentul construcției, iar volumul acesteia, înserat într-o linie modernă și raportat la întregul ansamblu, este mult prea redus, riscând o percepție parazitară, ridicolă, a întregii estetici arhitecturale a ansamblului. Niciodată însă mimetismul nu este permis să fie exportat, ca volum de sine stătător, în apropierea imobilului cu valoare de monument, deoarece construcția mimetică nu va căpăta valoarea monumentului ci, dimpotrivă, existența copiei în vecinătatea originalului va afecta iremediabil valoarea arhitecturală și/sau istorică a acestuia din urmă.

Sunt aspecte pe care societatea umană le-a tranșat definitiv încă din 1933 prin Carta de la Atena, un document cu privire la planificarea urbană publicat de arhitectul elvețian Le Corbusier, document care și-a luat numele după locul desfășurării celei de-a patra conferințe CIAM (Congrès International d’Architecture Moderne), care declama încă de la acea vreme următoarele: „Reutilizarea stilurilor de construcții din trecut pentru noi structuri în zone istorice, sub pretextul estetic, are consecințe dezastruoase. Continuarea sau introducerea unor astfel de practici nu trebuie tolerată”.

Într-adevăr, în prezent există o lipsă de direcție, o aversiune față de tot ce s-a realizat în comunism și o nostalgie exagerată față de secolul XIX și perioada interbelică, o dorință de identificare cu vremuri care ne-au adus clădiri cu o arhitectură valoroasă, precum cea a hotelului Traian. În cazul de mai sus vorbim despre o arhitectură autentică, care răspunde unor nevoi estetice și funcționale contemporane cu ea, nu o încercare de imitare. Fiecare curent are perioada sa, este reprezentativ unui capitol din istorie, de care trebuie să fim conștienți și din care să învățăm, nu de care să fugim. Iașul este unic și prin modul în care diferite straturi de arhitectură s-au suprapus, de-a lungul timpului.

În altă ordine de idei, apreciem interesul managerului Ateneului din Iași și al Primăriei de a pune în valoare această clădire, dar o investiție responsabilă nu ar avea în vedere doar o cosmetizare a fațadelor, care în urma proiectului propus riscă să fie doar o pastișă în centrul orașului, ci mai ales activarea acestui spațiu cu mare potențial pentru viața culturală a orașului și funcționalizarea interiorului, pentru a-l aduce în secolul 21.

Intervenția asupra unei clădiri din Piața Unirii, zona zero a orașului, nu poate fi realizată fără a avea o viziune de ansamblu a modului în care centrul orașului urmează a fi (re)modelat. Singura cale corectă, transparentă, europeană de a imagina viitorul centrului Iașului este prin realizarea unui concurs internațional, bugetat și jurizat corespunzător.