Connect with us

Cum ar urma să arate blocurile cu 15 etaje de lângă centrul IDEO

blocuri Tester Ideo

Investiții private

Cum ar urma să arate blocurile cu 15 etaje de lângă centrul IDEO

Compania Tester Grup a reintrat în circuitul urbanistic cu un plan ce vizează transformarea unui teren de peste un hectar, aflat în imediata vecinătate a centrului de afaceri IDEO, într-un ansamblu cu funcțiuni diverse și clădiri înalte de până la 15 etaje.

După ce vechiul plan urbanistic zonal (PUZ), aprobat de Consiliul Local în urmă cu aproape un deceniu (2015), și-a pierdut valabilitatea, dezvoltatorul a revenit cu o propunere actualizată. Noul document urmează să fie supus aprobării plenului Consiliului Local, cel mai probabil în ședința ordinară din luna iulie.

amplasament blocuri bogdan pitigoi
Amplasamentul investiției

Proiect cu sute de apartamente și funcțiuni multiple

Potrivit documentației urbanistice, viitorul complex va include locuințe colective, spații de birouri, centre comerciale, unități medicale, restaurante, servicii și facilități de agrement, toate integrate într-o dezvoltare verticală pe 23 de niveluri – dintre care 4 subterane, demisol, parter, mezanin, 15 etaje și un etaj tehnic. Suprafața desfășurată construită ar urma să depășească 32.000 mp.

blocuri Tester Ideo
Randare a proiectului

Memoriul justificativ subliniază faptul că proiectul va avea un rol catalizator pentru zonă, atrăgând noi investiții și contribuind la dinamizarea economică a perimetrului din jurul IDEO. De asemenea, prin mixul de funcțiuni propus, inițiatorii susțin că dezvoltarea va contribui la diversificarea ofertei rezidențiale și comerciale din partea de vest a orașului.

blocuri Tester Ideo
O altă randare a proiectului

Grupul Tester are în proprietate 1,1 hectare: construcțiile vor ocupa circa 5.500 mp, circulațiile (auto și pietonale) 3.300 mp, iar alți 2.200 mp sunt rezervați spațiile verzi.

schita urbanistica blocuri tester
În această schiță, șos. Păcurari este în stânga, iar în dreapta se desfășoară terenul Tester încadrat cu albastru. Din schiță rezultă că vor fi două imobile noi, probabil cu mai multe corpuri – proiectul de PUZ publicat de Primăria Iași nu detaliază regimul de înălțime pe fiecare clădire în parte

„Prin amplasarea într-o astfel de zonă a unor funcțiuni mixte, se disting în primul rând necesitățile ce țin de dotarea edilitară minimă, necesare unei astfel de zone ce se dorește a se dezvolta în viitor. În acest spațiu ar fi oportună dezvoltarea unor funcțiuni ce pot da o dinamică a spațiului vizual perceput de-a lungul șoselei Păcurari”, se mai precizează în proiectul de PUZ.

Aricole din categoria Investiții private

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top