Connect with us

Cum se vor împărți cele 1,7 miliarde de lei alocate Iașului în cadrul „PNDL-3”?

Proiecte publice

Cum se vor împărți cele 1,7 miliarde de lei alocate Iașului în cadrul „PNDL-3”?

Iaşul se află în topul judeţelor în ceea ce priveşte finanţările acordate prin intermediul aşa-numitului „PNDL-3”. Programul Saligny se va desfăşura până în anul 2028, iar suma alocată judeţului este de 1,72 milarde lei, scrie „Ziarul de Iași”. Suma acoperă 42% din finanțarea cerută de autoritățile locale și județene în cadrul celor 235 de proiecte depuse – valoarea totală a acestora a depășit pragul de 4 miliarde lei, iar multe dintre ele nu vor beneficia de fonduri.

Din aceşti bani, deja este cunoscut unde vor ajunge 600 milioane lei, în timp ce pentru 1,1 miliarde lei va fi competiţie de proiecte între unităţile administrativ-teritoriale (UAT) ale judeţului. La nivel naţional, Iaşul se situează pe locul 6 în topul alocărilor, în contextul în care fondurile acordate sunt la o diferenţă relativ mică faţă de Suceava, care ocupă prima poziţie cu 1,9 miliarde lei.

Regulile stabilite deja la nivel central asigură garantarea în plată a unor sume minime pentru fiecare UAT, bineînţeles în ipoteza în care proiectele sunt conforme. În judeţul Iaşi, în acest sens sunt deja repartizate 586 milioane lei din totalul alocat în judeţ, astfel: Consiliul Judeţean (140 mil. lei), mun. Iaşi (43 mil. lei), Paşcani (10 mil. lei), Hârlău, Podu Iloaiei şi Tg. Frumos (fiecare câte 7 mil. lei) şi 93 comune (fiecare câte 4 mil. lei).

Cine face prioritizarea proiectelor din sumele prealocate?

Prioritizarea proiectelor care să beneficieze de prealocarea garantată a fost făcută de fiecare autoritate şi, în general, vorbim despre reabilitarea infrastructurii rutiere. Ţinând cont de această sumă garantată în plată, rămân de redistribuit peste 1,1 miliarde lei. Aceşti bani vor fi accesaţi de autorităţi în baza unei competiţii de proiecte în care vor intra 95 de UAT-uri din judeţ.

Sunt doar 95 (din 99) întrucât patru comune (Ruginoasa, Mogoşeşti, Mogoşeti-Siret şi Dobrovăţ) au depus câte un singur proiect cu o valoare fiecare sub pragul garantat, astfel că aceste UAT-uri vor beneficia doar de finanţarea aferentă primei etape.

În schimb, cele mai consistente sume din PNI au fost solicitate de CJ (707 mil. lei), mun. Iaşi (126 mil. lei) şi Rediu (123 mil. lei). Alte aproape 20 de comune au înaintat proiecte cu o valoare de peste 50 mil. lei şi până la concurenţa sumei de 92 mil. lei: Schitu Duca, Şcheia, Deleni, Popricani, Victoria, Dumeşti, Prisăcani, Ungheni, Miroslava, Butea, Popeşti, Ţigănaşi, Plugari, Focuri, Mironeasa, Aroneanu, Drăguşeni, Probota şi Tansa.

Mai jos, puteți consulta lista celor 235 de proiecte depuse de autoritățile din județul Iași, inclusiv cele din luna aprilie 2022, cu precizarea că doar unele dintre acestea vor fi și finanțabile prin intermediul Programului Național de Investiții 2021 – 2028 (alternativ, puteți descărca lista la ACEST LINK).

În ceea ce priveşte numărul de proiecte, 29 de UAT-uri au depus câte unul, 45 au înaintat câte două, iar alte 25 câte cel puţin trei. După cum se poate observa, cele mai multe UAT-uri au optat pentru două proiecte pe principiul că în prima etapă beneficiază de finanţarea prealocată, iar celălalt proiect să intre în competiţie în a doua etapă.

Alocarea fondurilor în a doua etapă nu se va face pe principiul „primul venit, primul servit”, ci pe criterii de eligibilitate stabilite de Ministerul Dezvoltării.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top