Connect with us

Despăgubiri de peste 20 milioane lei acordate în județul Iași în contextul lucrărilor la barajul Pașcani

AHE Pascani

Proiecte publice

Despăgubiri de peste 20 milioane lei acordate în județul Iași în contextul lucrărilor la barajul Pașcani

Guvernul a aprobat despăgubiri de peste 29 milioane lei pentru finalizare lucrărilor la barajul Lunca Pașcani: cea mai mare sumă (20,1 milioane lei) va ajunge la proprietarii care au terenuri (și/sau construcții) pe raza comunelor Lespezi, Vânători, Valea Seaca și municipiul Pașcani. Alte 9 milioane lei vor ajunge în Suceava, la proprietari din Dolhasca.

Dintre cele 29 milioane lei, Guvernul nu a reușit să identifice proprietarii în cazul unor exproprieri în valoare de 3,7 milioane lei, respectiv aproape 80 de deținători de imobile. Potrivit actului normativ, vor fi expropriate aproape 4.000 de terenuri aflate în proprietate privată. Cea mai mare sumă acordată ca despăgubiri ajunge la 1,3 milioane lei, proprietarul fiind neidentificat.

„După finalizarea investiției, terenurile afectate de coridorul de expropriere vor fi în parte afectate construcțiilor hidrotehnice, în parte acoperite de ape – lacul de acumulare, iar o parte vor fi destinate asigurării zonei de retenție REMU pentru protecție în caz de inundații”, se arată în hotărârea adoptată de guvern la finalul săptămânii trecute.

Amenajarea Hidroenergetică (AHE) Pașcani pe râul Siret este proiect demarat în perioada comunistă, dar finalizat, la momentul Revoluției, în proporție de 85%. De la acel moment, au fost efectuate unele lucrări în continuare, dar acestea aau fost sistate din lipsa finanțării. În prezent, proiectul beneficiază de fonduri PNRR și este derulat de Hidroelectrica – valoarea totală a lucrărilor se ridică la peste 60 milioane euro.

Amenajarea cuprinde acumularea Pașcani și centrala hidroelectrică Pașcani. AHE Pașcani este amplasată pe râul Siret în amonte de localitatea Lunca (jud. Iași), la circa 2,5 km de Pașcani. Acumularea are un volum de circa 68,7 milioane metri cubi.

Principalele beneficii ale acumulării sunt:

  • sursă de apă pentru irigarea unei suprafețe de 46.000 ha în județele Iași și Neamț
  • debit de 1 mc/s apă industrială pentru alimentarea zonală Fălticeni, Târgu Frumos și alte obiective din bazinul hidrografic Bahlui
  • valorificarea energetică a căderii realizată la barajul Pașcani printr-o centrală hidroelectrică
  • tranzitarea în bazinul Bahlui a debitului de 4,4 mc/s rezultat din restituțile unităților industriale din municipiul Suceava asigurându-se astfel sursa de apă pentru încă 30.000 ha în județul Iași

„Întreaga lucrare poate fi finalizată în trimestrul 2 din 2026 și va însemna producție de energie verde, diminuarea riscurilor inundațiilor, apă potabilă pentru Pașcani și localitățile limitrofe, apă pentru irigații pentru județele Iași și Neamț”, spunea, în 2023, ministrul Energiei Sebastian Burduja, cu ocazie unei vizite la Pașcani.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Proiecte publice

To Top