Connect with us

FOTO Cum se va schimba peisagistic esplanada din zona Palatului Culturii

Spații verzi

FOTO Cum se va schimba peisagistic esplanada din zona Palatului Culturii

Propunerea de reamenajare a esplanadei din fața Palatului Culturii a fost prezentată miercuri la Palatul Culturii, în cadrul unui eveniment intitulat „Moldova în epoca domnitorului Grigore Alexandru Ghyka: modernizare și unionism”. Proiectul de reamenajare vizează și amplasarea unui monument dedicat ultimului domnitor al Moldovei ale cărui rămășițe vor fi reînhumate la Iași după ce au fost repatriate din Franța.

Prezentarea a fost realizată de arhitecți din cadrul Foster+Partners (frații Maximilian și Daniel Zielinski), birou de arhitectură contractat de grupul IULIUS pentru reamenajarea Palas. Zilele trecute, într-un comunicat, Primăria Iași preciza că activitatea de proiectare a acestui birou va cuprinde și piațeta din fața Palatului Culturii, fiind încheiat în acest sens un parteneriat.

zona pietonala palat
Zona din fața Palatului va deveni pietonală până la str. Anastasie Panu: parcarea va fi desființată, iar linia de tramvai relocată – citește despre proiectul major al Primăriei de eliminare a traficului din zona Palatului
randare a noii zone pietonale
Randare din prezentarea Foster+Partners. Arhitect: „Piața din fața Palatului are niște reguli clare de cum a fost gândită, lucruri pe care vrem să le păstrăm și să le marcăm mai vizibil. Din planul lui Berindey, unei astfel de clădiri îi trebuie un spațiu în care să respire, o zonă care să fie deschisă astfel încât să poți să te bucuri de clădire, poate chiar să ai evenimente. Să existe o piațetă formală în fața Palatului. Păstrăm acea linie, se extind spațiile verzi odată cu sistematizarea zonei prin eliminarea circulației rutiere”.
randare palat
Arhitect: „Aceasta ar putea fi imaginea – cu acea zonă de peliculă de apă, sigur poate fi suplimentată cu niște fântâni care se activează în anumite momente, legătura vizuală cu Teatru, alături de posibilitatea de a crea o serie de bănci sau bancă care să-ți permită să te bucuri în umbra unui copac, să îngrădim cu o serie de copaci maturi această zonă nou-creată”.

În contextul planului Primăriei de a realiza o zonă pietonală în fața Palatului Culturii, arhitecții au venit în completare cu amenajări peisagistice care să cuprindă și părțile laterale astfel încât să existe o trecere naturală către parcul Palas. Arhitecții au subliniat că pietonalizarea zonei din față înseamnă un câștig de circa 10.000 mp de spații publice, acum neexploatate decât prin trafic rutier care asigură acces la parcarea din fața Palatului, parcare care va fi desființată.

remodelare palas
Randare care arată dezvoltarea spațiului verde în zona laterală, spre str. Palat – Arhitect: „E o zonă foarte puțin folosită, la potențialul pe care îl are. Reamenajarea spațiului public este propusă cu adăugarea unorfuncțiuni în special pentru copii și de agrement, nu vor fi clădiri pe acea zonă”.
proiect de reamenajare esplanada palatul culturii
Arhitect: „Acesta este momentul care anunță grădinile laterale. Palatul este în partea stângă, și este prezent un element vertical care anunță coborârea către parcul din spatele Palatului. Regăsim un curs de apă care face parte din viziune astfel încât să fie un lucru plăcut care ajută împământenirea acestui concept dar, totodată, creează și o barieră acustică care ni s-a părut extrem de important față de strada care coboară, și acordă mai multă intimitate acestui parc”.
randari proiect de reamenajare palas iasi 2025 iulius
Arhitect: „Avem locuri de joacă pentru copii, în umbră și cu legături clar vizuale către parcul de jos, se poate observa și turnul de fortificație existent și pus în valoare pe axul vizual”.
proiect remodelare palas randari
Arhitect: „Dacă coborâm un pic mai mult, către zona de parc din spatele Palatului, aici unde există, momentan, un centru medical, avem posibilitatea de a transforma această zonă într-un proiect inedit de peisagistică astfel încât acel curs de apă introdus în partea de sus a proiectului, acolo unde, istoric vorbind, exista și o fântână, poate să creeze o serie de lacuri. În unul dintre ele putem introduce și pește astfel încât să fie cu atât mai plăcut pentru familii și comunitate”.
randari proiect de reamenajare palas iasi 2025 iulius
Arhitect: „La finalul acestui curs de apă, există acest moment în care se deschide parcul (…) și culminează cu această cascadă de unde, din nou, poți să privești peisajul și să te bucuri de această grădină îmbunătățită”.
piateta noua palat
Imagine din piațeta nou formată, spre str. Palat, unde se află memorialul dedicat domnitorului Ghyka – amplasamentul se suprapune cu locul unde era Hotelul Sankt Petersburg, deținut de familia Ghyka la vremea respectivă
memorial ghyka
O altă randare a parcului din fața Palatului Culturii
proiect de reamenajare esplanada palatul culturii
Schiță cu extinderea spațiilor verzi în care este evidențiată amplasarea monumentului dedicat domnitorului Ghyka (punctul roșu din stânga imaginii)

În prezent, în zonă au loc lucrări de reamenajare a esplanadei din fața Teatrului Luceafărului, în cadrul parteneriatului Primărie – IULIUS. Puteți consulta la acest link modificările peisagistice.

Aricole din categoria Spații verzi

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top