Proiecte publice
Guvernul face exproprieri pentru construirea podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul va expropria 7,7 hectare și va acorda despăgubiri de aproape 160.000 lei, conform unui proiect de hotărâre consultat de APIX.ro. Actul normativ va fi aprobat până la finalul acestui an. Este vorba despre 16 bunuri imobiliare aflate în proprietate privată.
Terenurile se află în extravilanul comunei Golăiești, suprafața totală de expropriat fiind de 77.168 mp. „Se impune declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional”, se precizează în proiectul de hotărâre.
- Citește și FOTO Cum ar putea arăta podul peste râul Prut de la Ungheni: investiția este de 40 mil. euro
Contractul pentru execuția podului de la Ungheni a fost semnat în septembrie 2024. Lucrările vor fi realizate de Ness Proiect Europe SRL, aceeași societate care, în prezent, desfășoară lucrările pregătitoare pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Iași. În prezent, sunt desfășurate activități de proiectare (6 luni) și ulterior vor fi 18 luni în care va avea loc execuția.
Investiția constă în realizarea unui ansamblu de poduri care va face legătura între Iași și Ungheni, ansamblu format din două poduri paralele cu tablier mixt oțel-beton și grindă continuă (un pod pentru fiecare sens de circulație). Cel mai lung dintre aceste două poduri va avea aproximativ 260 m. Pe teritoriul României ansamblul de poduri va fi construit în continuarea A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni. Contractul este finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.
Valoarea proiectului se ridică la peste 150 milioane lei. Podul de la Ungheni asigură continuitatea autostrăzii A8 Tg Mureș – Iași – Ungheni spre Republica Moldova.