Proiecte publice
Iașul intră în era hidrogenului: 120 mil. lei pentru motoare termice „H2-ready” la CET I Tudor
Primăria Iași a demarat prima etapă de investiții pentru retehnologizarea sistemului centralizat de încălzire. În acest sens, a fost lansată o licitație cu o valoare de aproape 120 milioane de lei (fără TVA) pentru dotarea CET I Tudor Vladimirescu cu instalații de producere a energiei termice în cogenerare. În primă fază, motoarele termice vor funcționa exclusiv pe gaze naturale, dar vor fi „H2-ready”: în viitor vor putea utiliza hidrogen în amestec cu gazele naturale.
Achiziția este finanțată prin intermediul unui program derulat de Ministerul Dezvoltării: au fost semnate recent două contracte de finanțare cu o valoare totală de peste 440 milioane lei pentru investiții la cele două centrale din Tudor Vladimirescu (CET I) și Holboca (CET II).
Noua unitate de la CET I, care face obiectul licitației lansate joi de Primăria Iași, va produce simultan energie electrică și energie termică, cu un randament general ridicat, în conformitate cu directivele europene privind eficiența energetică. Sistemul va fi alimentat cu gaze naturale și va suplini atât necesarul rețelei de termoficare, cât și o parte din consumul de electricitate. Noua sursă va avea o capacitate termică nominală de minim 21 MW.
Estimările specialiștilor sunt că o astfel de capacitate poate produce simultan suficientă căldură pentru un număr de până la 6.000 de apartamente – în prezent, la sistemul centralizat de încălzire sunt racordate circa 22.000 de apartamente.
- Citește și Numărul apartamentelor din Iași racordate la sistemul centralizat a scăzut cu 30% în șase ani
Lista investițiilor de la CET I
Potrivit caietului de sarcini, vor fi montate șase motoare termice pe gaze naturale, dar „H2-ready”: în viitor, acestea, la fel ca toate celelalte echipamente care vor intra în dotarea CET, vor putea utiliza în viitor hidrogen în amestec cu gaze naturale. Conform studiului tehnic realizat la comanda municipalității, randamentul garantat al instalației în ansamblu va fi de minimum 88%. Principalele lucrări din cadrul primei etape de investiții:
- construirea unei clădiri tehnice pentru găzduirea echipamentelor de cogenerare;
- montarea modulelor CHP („Combined Heat and Power” – producere combinată de energie electrică și termică) inclusiv motoarele, generatoarele și sistemele auxiliare;
- instalarea transformatoarelor și a instalațiilor de medie tensiune;
- racordarea centralei la rețeaua de termoficare prin conducte noi sau reabilitate;
- realizarea conexiunilor la sistemele de gaze naturale, alimentare electrică și apă industrială;
- implementarea unui sistem SCADA pentru control și monitorizare în timp real.
În zona CET I sunt prezente numeroase rețele și echipamente, iar proiectul va necesita: protecția sau relocarea unor conducte și cabluri; adaptarea instalațiilor electrice vechi; modernizarea infrastructurii de drenaj și colectare a apelor; lucrări edilitare conexe pentru asigurarea accesului și funcționării în parametri.
Proiectul pentru CET I este parte integrantă din strategia municipalității de reducere a pierderilor din rețeaua de termoficare și de creștere a eficienței energetice. Investițiile anterioare au vizat modernizări pe rețeaua primară, reabilitarea unor magistrale și introducerea unor soluții de digitalizare.
A doua etapă a programului de modernizare a sistemului de termoficare vizează echipamente moderne la CET II cu o putere termică de cel puțin 28 MW și o capacitate electrică de 26,5 MW.
- Citește și Prețul gigacaloriei la Iași crește cu 45% pentru populație și 130% la operatorii economici
Ulterior, se are în plan dezvoltarea unei centrale Geo DH, bazată pe tehnologia „geo-exchange”. Aceasta presupune forarea unor puțuri la 120 de metri adâncime, prin care va fi extrasă căldura naturală din sol. Energia astfel captată va fi transformată în agent termic cu ajutorul pompelor de căldură, asigurând o putere termică de aproximativ 10 MW.







