Connect with us

Iașul va avea un regulament de arhitectură și estetică urbană: cum arată varianta draft

simulare paleta de culori regulament estetica
Simulare de culori, zone istorice

Arhitectură și urbanism

Iașul va avea un regulament de arhitectură și estetică urbană: cum arată varianta draft

Regulamentul de arhitectură și estetică urbană a fost întocmit cu specialiști din domeniu și a intrat în fază de consultare publică. Documentul impune reguli stricte cu privire la intervențiile asupra clădirilor și a spațiilor publice. Prima versiune a documentului poate suferi modificări înainte de a intra în dezbaterea Consiliului Local.

Prin reglementările sale, regulamentul urmărește nu doar reabilitarea energetică și îmbunătățirea stării fizice a clădirilor, ci și crearea unui cadru urban care să asigure siguranța și bunăstarea populației, promovând sănătatea și protejând mediul înconjurător”, se arată în regulament.

Regulamentul introduce o paletă de culori pentru zone industriale, artere principale, locuințe individuale, locuințe colective, zone istorice, signalistică comercială, mobilier urban și garaje. La finalul articolului puteți consulta codul de culoare pentru fiecare construcție sau zonă în parte. Prevederile documentului se aplică tuturor construcțiilor noi și celor existente în momentul reabilitării.

Care sunt cele peste 30 de principii principale ale documentului în forma publicată de Primăria Iași:

  • Selecția culorilor pentru fațade va lua în considerare clădirile din proximitate, care trebuie să respecte reglementările din prezentul regulament.
  • Nuanțele de culori subtile și necontrastante sunt recomandate pentru clădirile situate pe străzi înguste, în timp ce accentele cromatice mai intense pot fi utilizate pe clădirile din zonele deschise și spațioase.
  • Balcoanele trebuie să fie integrate armonios în designul clădirii și să respecte proporțiile fațadei. Nu sunt permise extensii care să modifice aspectul inițial al clădirii sau să încalce alinierea generală a balcoanelor.
  • Se permit amplasări de jardiniere sau plante decorative pe balcoane, însă într-un mod ordonat, pentru a nu încărca vizual fațada clădirii.
  • Aparatele de aer condiționat trebuie amplasate în locuri cât mai puțin vizibile de la nivelul străzii și, de preferință, pe fațadele laterale sau posterioare ale clădirilor. Acolo unde amplasarea acestora pe fațadele principale este inevitabilă, se recomandă utilizarea unor grile sau cutii decorative, asortate cromatic cu fațada.
  • Instalarea antenelor și sateliților este permisă numai pe acoperiș, într-o zonă care să nu fie vizibilă de pe arterele principale. Se interzice montarea acestora pe fațadele vizibile.
  • Se interzice montarea întinzătoarelor de rufe, suporturilor de uscătorie sau altor echipamente similare pe fațadele principale, balcoane și ferestre orientate către stradă.
  • În cazul renovărilor sau reabilitărilor fațadelor, toate elementele decorative și arhitecturale trebuie să respecte paleta de culori aprobată, inclusiv soclurile, feroneria și balcoanele.
  • Elementele de finisaj, cum ar fi cărămida aparentă, piatra sau lemnul, vor păstra culoarea naturală pe fațada construcțiilor, cu excepția celor care necesită tratamente speciale pentru
  • protecția împotriva intemperiilor.
  • Înainte de aplicarea finisajului fațadei, constructorul are obligația de a realiza o probă de culoare, care va fi aprobată de către proiectant și beneficiar.
  • Delimitarea dintre culorile sau nuanțele diferite va fi realizată prin intermediul elementelor arhitecturale sau la schimbarea planurilor în cadrul aceleași fațade.
  • Proprietarii sunt responsabili de întreținerea corespunzătoare a fațadelor, incluzând: tâmplăria ferestrelor, ușilor și vitrinelor, soclurile, finisajele, vopsitoriile, detaliile arhitecturale, elementele decorative, precum și acoperișul și sistemele aferente.
  • Persoanele fizice sau juridice care dețin garaje în Municipiul Iași, în baza unui contract de concesiune sau închiriere pe domeniul public sau privat, au obligația să întrețină aceste construcții.
  • Fațadele garajelor trebuie să fie uniforme, având aceeași culoare, conform codului de culoare RAL 7037.
  • În cazul lucrărilor de reabilitare termică a fațadei, unde schela este amplasată pe domeniul public al Municipiului Iași, suprafața ocupată va fi închiriată pentru durata executării lucrărilor.
  • Constructorii au responsabilitatea de a efectua lucrările fără a afecta domeniul public (trotuare, spații verzi).
  • La finalizarea lucrărilor, domeniul public va fi readus la starea inițială, conform normelor locale de igienă și curățenie.
  • Tratarea cromatică parțială a fațadelor este permisă, cu condiția de a folosi același cod de culoare pentru intervenții ulterioare, în termen de cel mult 12 luni. În final, fațada trebuie să fie tratată unitar, iar proprietarii au obligația de a asigura această uniformitate cromatică, respectând prevederile prezentului regulament.
  • Utilizarea materialelor de calitate îndoielnică din punct de vedere estetic, durabil și fiabil ca elemente de finisaj pe fațadă este interzisă.
  • Excepțional, sunt permise interpretări contemporane ale volumetriei și alcătuirii fațadelor, cu condiția ca acestea să nu afecteze coerența imaginii generale prin diferențe mari de înălțime, utilizarea materialelor moderne sau finisajelor nespecifice zonei, sau alte abordări cromatice și arhitecturale care să între în contrast cu specificul local.
  • Orice lucrare de termoizolare sau reabilitare termică și cromatică a fațadei se va efectua fără alterarea elementelor de arhitectură sau artă decorativă existente.
  • Orice intervenție de natură cromatică sau artistică asupra fațadei existente poate fi realizată doar cu avizul Comisiei de Arhitectură și Estetică Urbană.
  • De la momentul intrării în vigoare a acestui regulament, proprietarii construcțiilor au obligația de a respecta prevederile acestuia, atât pentru construcțiile existente în Municipiul Iași în momentul reabilitării, cât și pentru cele noi.
  • În cazul construcțiilor cu semnificație istorică datorată personalităților importante la nivel local, național sau internațional, se vor monta plăcuțe informative, care să menționeze personalitățile respective și perioada de legătură cu imobilul. Plăcuțele vor avea un format standardizat și vor fi aprobate de Comisia de Arhitectură și Estetică Urbană și, după caz, de Direcția Județeană pentru Cultură.
  • În situația în care reconstituirea aspectului inițial al fațadei nu este fezabilă, se vor respecta următoarele reguli: (1) Alegerea culorilor va fi dictată de configurația fațadei, având în vedere elementele decorative caracteristice perioadei de construcție și (2) Paleta de culori permisă pentru baza/fond si accente a fațadei va fi, în funcție de zonificare.
  • Se admit placajele din piatră naturală sau din materiale compozite ce imită piatra naturală, precum și placajele din cărămidă aparentă utilizate pentru socluri sau accente.
  • Pentru învelitori, se vor utiliza culorile caracteristice din materiale ceramice, care să corespundă formei, culorii și materialului modelului original, din gama culorilor pământurilor arse. Excepție fac construcțiile noi, care vor necesita avizul Comisiei de Arhitectură și Estetică Urbană, precum și al Comisiei de Monumente Istorice din cadrul Direcției Județene pentru Cultură, după caz.
  • Tâmplăria exterioară va fi realizată din materiale de înaltă calitate, fie din lemn, fie din PVC, aluminiu sau metal, asigurându-se o armonie cromatică cu nuanțele fațadei. Aceasta va respecta proporțiile golurilor și împărțirea feroneriilor cu sprosuri (baghete) și canate conform modelului original.
  • Finisarea fațadelor construcțiilor noi amplasate în zona centrului istoric și a monumentelor independente situate în afara acestei zone va respecta cromatica specifică a zonei și reglementările stipulate în prezentul regulament referitoare la clădirile de importanță istorică.
  • Înlăturarea ornamentelor și a elementelor de artă murală de pe fațadele și acoperișurile clădirilor istorice este strict interzisă, acestea vor fi restaurate de către specialiști atestați.
  • Se permite instalarea de grilaje metalice la deschiderile feroneriilor și ușilor pentru clădirile istorice, cu condiția să respecte estetica istorică a zonei. Aceste grilaje trebuie să fie realizate din materiale metalice, fier forjat și să aibă forme fluide, fiind necesară aprobarea prealabilă.
  • Pentru toate lucrările efectuate la clădirile clasate ca monumente istorice sau aflate în proces de clasare, precum și pentru cele situate în zonele de protecție a monumentelor sau în zone protejate, este necesar să se solicite și să se obțină avizul de la Direcția Județeană pentru Cultură sau, după caz, de la Ministerul Culturii, conform legislației în vigoare.
  • Inscripționarea plaselor de protecție la lucrările de construcții: (1) În cazul construcțiilor noi sau al reabilitărilor majore, plasele de protecție vor fi inscripționate cu o imagine reprezentativă a fațadei finale, astfel încât să ofere o previzualizare a rezultatului final al lucrării, în special cele cu caracter istoric, (2) Pe durata lucrărilor, plasele de protecție nu vor conține mesaje publicitare comerciale, singurele informații permise sunt cele legate de dezvoltator, perioada estimată de finalizare și alte detalii relevante pentru public și (3) Este recomandată inscripționarea cu un mesaj de scuze pentru disconfortul creat, de exemplu „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Mulțumim pentru înțelegere.”
paleta de culori regulament estetica iasi

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Arhitectură și urbanism

To Top