Connect with us

IKEA pregătește lansarea lucrărilor la magazinul de la Iași: va avea un format diferit

magazin ikea

Investiții private

IKEA pregătește lansarea lucrărilor la magazinul de la Iași: va avea un format diferit

IKEA vrea noi formate de magazin în România, iar Iașul va fi următoarea mare deschidere a lanțului suedez în țara noastră, scrie Economica.net. Deocamdată, oficialii IKEA nu au avansat o dată pentru deschiderea magazinului și nici perioada cât va mai dura până la finalizarea conceptului.

„Iași este unul dintre orașele în care vrem să ne stabilim. Am făcut deja unii pași, dar mai sunt lucruri de făcut. Spre exemplu, am făcut câțiva pași în achiziția de teren, dar mai sunt unele pre-condiții care trebuie îndeplinite pentru ca noi să avem cererea de investiție completă. Avem autorizația de construcție, dar nu avem încă formatul de magazin – ce formă va avea, câți angajați va necesita. Este ceva la care lucrăm încă”, a declarat, pentru Economica, Vincent Devloo, area retail manager în cadrul IKEA Europa de Sud-Est, regiune care include România, Croaţia, Serbia, Slovenia şi Ucraina.

Conform acestuia, IKEA se uită „la formate diferite, mai compacte” pentru orașe care nu sunt de dimensiuni mari, cum e cazul Bucureștiului. „Unul dintre motivele pentru care durează mai mult extinderea în România este că, de obicei, un magazin IKEA este destul de mare. Or, pentru a deschide un magazin mare, este nevoie de un număr mare de oameni care locuiesc în apropiere. Orașele secundare din România, cum le numim noi, deși sunt foarte importante, nu au același număr de locuitori ca Bucureștiul și alte orașe mari din Europa. Asta explică de ce nu am venit cu formatele noastre mari în aceste orașe. Dar acum ne uităm la formate diferite, mai compacte. Și de aceea acum ni se deschide ușa pentru a ne extinde în aceste zone”, a mai spus oficialul IKEA.

În anul financiar 2025, IKEA România a atras 6,2 milioane de vizitatori în magazinele sale, iar platforma online a înregistrat peste 37 de milioane de vizite și peste 414.000 de comenzi, în creştere cu 2% față de anul anterior.

amplasare centre comerciale mall moldova
Amplasarea viitorului magazin IKEA

IKEA  a inaugurat primul magazin din România în 2007, în Băneasa, pe o suprafața totala de 26.000 metri patrati, desfasurata pe doua etaje, iar al doilea magazin a urmat 12 ani mai târziu, în cartierul Pallady, București.

Potrivit documentațiilor analizate de APIX.ro, noua unitate IKEA va fi integrată în ansamblul Mall Moldova și va cuprinde:

  • spațiul comercial propriu-zis,
  • o zonă de birouri și recepție,
  • depozitare și logistică,
  • stații duble pentru încărcarea vehiculelor electrice,
  • spații pentru andocarea tirurilor și dubelelor,
  • peste 500 de locuri de parcare,
  • o terasă-restaurant,
  • zone verzi și spații tehnice.

Investiția în magazinul IKEA de la Iași va ajunge la circa 90 milioane de lei.

Aricole din categoria Investiții private

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top