Proiecte publice
În patru comune din Iași se vor construi trei grădinițe și o creșă: licitații de 30 milioane de lei
Patru autorități locale din județul Iași vor investi circa 30 milioane de lei pentru construirea a trei grădinițe și o creșă. Proiectele vor fi implementate în comunele Miroslava, Trifești, Grajduri și Horlești. Primăriile au lansat deja licitațiile de execuție, iar ofertele sunt așteptate de la constructori în a doua jumătate a lunii martie.
Grădinița de la Miroslava are un cost estimat de 13,3 milioane de lei. Unitatea va fi construită în Valea Ursului. Imobilul va avea un regim de înălțime cu parter și 2 etaje, în condițiile unei surpafețe utile care va depăși 1.500 mp. „Clădirea este organizată pe funcțiuni distincte, spațiul include diverse spații tehnice și funcționale: Săli de clasă, dormitoare, holuri, cabinete medicale, spații tehnice și de depozitare, grupuri sanitare, terase acces, Sala de mese etc.”, se arată în documentația de atribuire a contractului.
- Citește și Lovitură de teatru la Miroslava: licitație pentru asfaltarea de drumuri, anulată din lipsă de bani
Licitația are ca termen de ofertare ziua de 18 martie. Constructorii interesați pot descărca documentația aferentă procedurii din sistemul național de achiziții publice.
O altă grădiniță va fi construită în comuna Trifești. Autoritatea locală a lansat licitația și așteaptă oferte până pe 20 martie. În acest caz, valoarea estimată a lucrărilor se ridică la 5,2 milioane de lei. Unitatea va fi amenajată în Hermeziu și va avea o capacitate de 56 de persoane: 50 de copii și 6 membri ai personalului didactic și auxiliar. „Clădirea va fi construită pe un singur nivel suprateran și va asigura acces facil din toate cele patru laturi”, conform caietului de sarcini.
Funcționalitățile prevăzute includ un hol de primire cu vestiare, săli de grupă multifuncționale dotate corespunzător pentru activități educaționale și de joacă, dar și pentru somn prin intermediul paturilor pliabile. De asemenea, va exista o sală multifuncțională destinată serbărilor sau activităților colective, o sală de mese, un cabinet medical cu sală de tratament, izolator pentru situații de urgență medicală, birou pentru personalul administrativ și didactic, oficiu pentru recepția alimentelor din sistemul de catering, grupuri sanitare și vestiare pentru copii și angajați, precum și o cameră tehnică. La exterior, vor fi amenajate spații verzi, locuri de joacă dotate cu mobilier urban și o zonă dedicată activităților în aer liber și grădinăritului.
O licitație similară este în desfășurare și în Grajduri: autoritatea locală a estimat că va cheltui 4,5 milioane de lei pentru construirea unei grădinițe. Primăria așteaptă oferte până pe 23 martie, potrivit anunțului publicat în SEAP. „Prin intermediul prezentului proiect de investiție se propune construirea unei grădinițe cu program prelungit în comuna Grajduri prin realizarea unei instituții într-un spațiu educațional modern, sigur și funcțional, prin infrastructură și facilități complexe”, se arată în caietul de sarcini.
Nu în ultimul rând, o creșă va fi construită în comua Horlești: autoritatea locală a lansat o licitație în acest sens cu o valoare estimată a contractului de 5,4 milioane de lei. Constructorii pot depune oferte până pe 19 martie. „Se propune construirea unei creșe pentru 110 copii. Construcția va avea regimul de înălțime parter, separată în 3 nuclee funcționale după cum urmează: nucleul administrativ (zona de acces), nucleul de copii și nucleul tehnico-gospodăresc”, potrivit documentației de atribuire a contractului.






