Proiecte publice
Încă o jumătate de milion de lei pentru statuia lui Ștefan cel Mare: un nou contract pentru Conest
Conest a semnat un nou contract cu Primăria Iași pentru restaurarea statuii lui Ștefan cel Mare din fața Palatului Culturii. Constructorul, care execută și lucrările inițiale, va încasa încă aproximativ 565.000 de lei pentru intervenții suplimentare. Firma a fost singurul ofertant la licitație, iar suma contractată este cu circa 6.500 de lei sub estimarea municipalității, de 571.000 de lei: o reducere de numai 1,1%.
Noul contract vine după ce, pe parcursul șantierului, au fost descoperite probleme mai ample decât cele luate în calcul la pregătirea investiției. După desfacerea unor elemente ale monumentului, au ieșit la iveală degradări care impun intervenții atât la soclu și terenul de sub acesta, cât și la structura statuii.
- Citește și Lucrări suplimentare la statuia lui Ștefan cel Mare: creștere semnificativă a investiției
După cum APIX.ro a relatat în august 2025, Conest și-a adjudecat contractul inițial pentru aproximativ 1,1 milioane de lei, cu circa 200.000 de lei sub valoarea estimată atunci de Primărie. Lucrările suplimentare contractate acum echivalează cu aproximativ jumătate din această sumă și duc valoarea cumulată a celor două contracte la circa 1,7 milioane de lei.
Amploarea problemelor apărute pe șantier a fost prezentată de APIX.ro în luna iulie, când municipalitatea pregătea majorarea bugetului total al proiectului de la 2,3 milioane la 3,6 milioane de lei, cu aproximativ 55%. Această valoare privește întreaga investiție, fiind distinctă de sumele aferente contractelor de execuție.
Intervențiile suplimentare prevăd ridicarea statuii de pe soclu și îndepărtarea betonului folosit la o consolidare anterioară. Baza monumentului trebuie întărită, iar piesele metalice din interior vor fi tratate sau înlocuite, în funcție de starea lor. Sunt prevăzute și lucrări pentru stabilizarea terenului, înainte de continuarea restaurării din proiectul inițial.
Expertiza realizată înaintea primei licitații semnala deja fisuri, infiltrații, elemente de piatră deplasate și suprafețe deteriorate. Umiditatea și ciclurile de îngheț-dezgheț au contribuit la degradarea monumentului, iar lipsa întreținerii și-a pus amprenta și asupra aspectului acestuia.
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare, realizată de sculptorul francez Emmanuel Fremiet, a fost inaugurată în 1883. Ansamblul cuprinde statuia din bronz și un soclu din piatră placat cu marmură de Carrara.






