Local
Mai multe acte urbanistice pot fi solicitate online: a fost lansat un portal de servicii electronice
Consiliul Județean (CJ) Iași a lansat în mediul online un portal electronic prin intermediul căruia pot fi depuse solicitări de obținere mai multor tipuri de acte urbanistice. Serviciile pot fi accesate după ce utilizatorul își creează un cont în acest sens.
La depunerea fiecărei cereri, sistemul va oferi un număr de înregistrare, iar utilizatorul va putea urmări, tot online, stadiul soluționării. Portalul cuprinde și o secțiune de sesizări online. Sistemul a fost pus la punct de firma Sobis Solutions din Sibiu.
Lista serviciilor electronice care pot fi accesate în domeniul urbanismului:
- emiterea Certificatului de urbanism [cerere], prelungirea valabilitatii Certificatului de urbanism [cerere], emiterea Autorizației de construire/desființare [cerere] și prelungirea valabilitatii Autorizatiei de construire/desfiintare
- Comunicare – privind începerea lucrărilor de construire/desființare
- Comunicare – privind încheierea execuției lucrărilor de construire/desființare
- Solicitare asistență – emitere Certificat de urbanism
- Solicitare asistență – emitere Autorizație de Construire și Desființare
- Cerere acord unic
- Comunicare raspuns avizator
- Petitie
- Solicitare informaţii de interes public
- Comunicare – aviz emitere Certificat de urbanism
- Cerere – pentru emiterea Avizului de oportunitate
- Adresa – emitere Aviz pentru elaborare P.U.Z.
Portalul poate fi accesat la ACEST LINK.