Proiecte publice
Moara de Vânt va deveni primul „cartier inteligent” al Iașului. UPDATE
Subsidiara din România a companiei estoniene Civitta va realiza planul strategic de dezvoltare a zonei Moara de Vânt. În acest sens, municipalitatea va încheia un contract de consultanță cu Civitta Strategy & Consulting SA, contract cu o valoare de aproape 120.000 lei (inclusiv TVA). Printre asociații din România a companiei se numără Dragoș Pâslaru, fost ministru al Muncii în guvernul Cioloș.
UPDATE 22.01.2020: Fostul ministru al Muncii, Dragoș Pâslaru, ne-a transmis în această dimineață că s-a retras din compania Civitta, odată cu preluarea mandatului de europarlamentar și, în prezent, nu mai figurează ca asociat al acestei firme.
Moara de Vânt va deveni primul „cartier inteligent” al Iașului în condițiile în care planul strategic va fi făcut după un concept „Smart City”. Potrivit reprezentanților Primăriei, firma va avea un an la dispoziție pentru realizarea analizelor, organizarea dezbaterilor și elaborarea strategiei.
Civitta are birouri în 15 țări și s-a specializat pe oferirea de consultanță în Europa Centrală și de Est (citește detalii despre companie pe site-ul oficial).
„Această strategie este indispensabilă în vederea realizării unui proiect de dezvoltare urbană – Smart City District – care să maximizeze impactul potențial în zona înconjurătoare a investiției planificate pentru construirea Spitalului Regional de Urgență. În acest scop este nevoie de o strategie de dezvoltare a arealului Spitalului Regional de Urgență după un concept Smart City care să răspundă cerințelor specifice și problemelor reale ale zonei, concentrând politicile și investițiile asupra principalelor priorități, provocări și necesități în scopul unei dezvoltări bazate pe cunoaștere, avantaje competitive și potențial pentru excelență în sprijinirea inovării tehnologice, ghidând astfel municipalitatea în proiectele pe care le va adopta ulterior”, se arată într-un comunicat al Primăriei.
Conform sursei citate, strategia va trebui să țină cont și de alte obiective de interes major, precum reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea consumului de resurse naturale (apă, energie electrică, gaze naturale), concomitent cu creșterea calității vieții pentru locuitorii zonei de implementare.
„Ariile de intervenție urmărite în realizarea strategiei sunt următoarele: energie (electrică, termică, gaze naturale, etc.), managementul apei și iluminat public inteligent, siguranță publică (proiecte de informatizare pentru spații publice inteligente, securitatea cetățenilor etc.), sănătate, infrastructură, tehnologie și comunicații, mobilitate urbană, educație, mediu, economie circulară, managementul deșeurilor, turism și mediu de afaceri”, au mai spus reprezentanții municipalității.
Proiectul trebuie să fie integrabil în viziunea de ansamblu și strategiile Municipiului Iași și ale Comunității Europene și să susțină dezvoltarea Municipiului Iași în direcția unui oraș inteligent, cu orizont de dezvoltare pe termen mediu și lung (2021 – 2030).
Inițiativa Smart City District este în strânsă corelație cu proiectul Spitalului Regional de Urgență, depus recent pentru finanțare la Comisia Europeană. Din momentul în care Ministerul Sănătății, împreună cu experții Comisiei Europene și ai Băncii Europene de Investiții și cu ajutorul Primăriei Municipiului Iași, a decis să construiască un nou Spital Regional de Urgență în zona Moara de Vânt, s-a configurat perspectiva ca investiția în unitatea medicală să genereze proiecte de dezvoltare care să conducă la transformarea întregii zone din jurul spitalului, mare parte din suprafață fiind deținută de Municipiul Iași, într-un „cartier inteligent”.