Repere istorice
O biserică din centrul Iașului va fi reabilitată: a fost lansată licitația de execuție
Biserica Lozonschi din centrul Iașului va fi restaurată, conform unei licitații lansate de Parohia „Sf. Gheorghe Lozonschi”. Valoarea contractului trece pragul de 4 milioane lei (fără TVA), iar constructorii interesați pot depune oferte până pe 14 noiembrie. Proiectul este finanțat de Institutul Național al Patrimoniului (INP) prin Timbrul monumentelor istorice.
Proiectul de restaurare a fost întocmit încă din anul 2021, iar autorizația de avizare lucrărilor datează din februarie 2024. Ansamblul Bisericii Sf. Gheorghe și Sf. Ecaterina Lozonschi este amplasat în zona centrală a municipiului Iași, ce coincide cu zona istorică în care s-a dezvoltat orașul medieval, conform studiul istoric. Lăcașul de cult a fost edificat în anul 1800 (sau 1820), de către Iordache Lozonschi, pe locul unei sau a unor biserici din lemn, menționate succesiv în documente din 1615 și 1794.
„Zona s-a dezvoltat începând din sec. al XVII-lea dar actuala biserică este construită după anul 1800. În această perioadă mai multe biserici și mănăstiri au fost construite fie ca centre liturgice ale zonelor dedicate diferitelor bresle ce își aveau locul în apropierea Palatului Ocârmuirii, sau a Mitropoliei”, se arată în documentul citat.
Biserica „Sf. Gheorghe și Ecaterina Lozonschi”, monument istoric, a fost construită pe locul unei biserici din lemn menționată succesiv în documente începând din sec. al XVIII-lea. „În acest țesut s-au dezvoltat breslele cu prăvălii, locuințe, centre de cult, palate ale boierimii. Spre marginea vestică a orașului, spre Bahlui erau breslele pielarilor, chiriștigii, bijutierii”, se mai precizează în studiu.
Lăcașul de cult a mai trecut prin perioade de restaurare, cele mai importante fiind după Al Doilea Război Mondial și în intervalul 2000-2004. Biserica dispune de un teren de circa 2.000 mp care este în proprietatea parohiei.

















