Alegeri 2024: idei și proiecte
[P] Marius Bodea, senator USR: Soluții pentru problemele ieșenilor există. Ce voi face când voi fi primar
De câte ori v-ați întrebat, în ultimii 20 de ani: oare Iașul nu merită un primar care să nu sfârșească la închisoare? Chiar suntem condamnați să fim conduși de politicieni penali?
Și eu m-am gândit de multe ori la asta. Majoritatea covârșitoare a ieșenilor sunt oameni cinstiți, care muncesc din greu pentru salariile lor, care și-au cumpărat sau construit case cu bani albi, uneori îndatorându-se pe mulți ani, care vor un oraș curat, fără poluare, cu trafic decent, în care să-și crească sănătos copiii.
Tocmai de aceea, Iașul merită să fie condus de un primar cinstit. Și cred cu tărie că eu voi fi, din acest an, acel primar.
Biografia mea vă este cunoscută. Trecutul meu este curat. Am construit un aeroport de la 0, în timp record, cu fonduri europene și am legat aerian Iașul de toată Europa. Pentru că se poate, dacă ești serios. Dar, mai mult decât atât, propunerile mele pentru viitor sunt clare, planul meu pentru dezvoltarea Iașului are termene concrete, la vedere.
Orice cetățean va putea să mă tragă de urechi dacă nu am respectat proiectele la care m-am angajat. Pentru că, de fapt, eu voi fi angajatul vostru. Iar noi toți echipa care va face din Iași un oraș cu adevărat european și prosper.
Care sunt schimbările radicale pe care le voi face încă din primul mandat:
Transport public gratuit: Planul complex presupune 11 pași concreți. Pentru ca transportul public să devină opțiunea numărul unu a tuturor ieșenilor, pe lângă gratuitate, acesta trebuie să aibă de cel puțin 3 ori mai multe unități de transport. Să nu aștepți zeci de minute în stații. Să ofere o viteză superioară de deplasare autoturismelor, o frecvență ridicată, unitățile de transport să fie moderne, climatizate și ecologice, iar traseele să fie extinse pentru a acoperi întreaga zonă urbană și suburbiile (vezi mai multe AICI).
Rezolvarea marilor blocaje de trafic din Iași: Bucium, CUG-Podu Roș, Păcurari, Aleea Sadoveanu-Copou (vezi mai multe pe site-ul meu, AICI).
Înlăturarea falimentului CET: Cu o investiție totală de 30-35 de milioane de euro, finanțabilă din fonduri nerambursabile prin programul RePowerEU și PNRR și implementată pe parcursul a trei ani, Iașul ar putea să devină furnizor de energie verde, în loc să achiziționeze la prețuri exorbitante sute de mii de tone cărbune, pentru care plătește zeci de milioane de euro anual, din care 10 milioane de euro doar pentru efectul poluator și doar pentru a încălzi 15% din locuințele din municipiul Iași. (detalii AICI)
Școli lângă noi, fără elevi care să învețe după amiază: propun construirea de la zero a patru școli noi în Iași, în patru zone diferite ale orașului, pentru a suplini nevoia acută de săli de clasă în învățământul gimnazial și liceal din Iași și eliminarea, astfel, a învățământului de după-amiază în ciclul preuniversitar, cu efecte directe asupra eliminării blocajelor majore de trafic din oraș la orele de vârf, precum și diminuarea considerabilă a poluării (traficul fiind principala sursă).
Acest nou proiect îl completează pe cel prezentat în urmă cu un an, și care propunea construirea a trei mari hub-uri școlare în capetele de oraș (zona Uricani, Copou/Aleea Sadoveanu și Bucium). (Propunerea completă AICI)
Sunt soluții care pot fi aplicate în toate domeniile deficitare din oraș. Trebuie doar să te preocupi de oraș și să ai voință. Eu am demonstrat deja că știu să construiesc!
Marius BODEA
Senator USR de Iași