Spații verzi
Peste 43.000 ha de pădure revin în proprietatea statului: decizie definitivă în instanță
Romsilva a obținut o decizie definitivă favorabilă într-un dosar privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 hectare de fond forestier, conform unui comunicat al instituției. Fondul forestier din județul Bacău fusese retrocedat către Gheorghe Paltin Sturdza în urma unei decizii controverate a Tribunalului Covasna din 2012.
Acum 14 ani, judecătorii din Covasna au decis retroducerea cu toate că trei instanţe anterioare stabiliseră că nu se poate reconstitui dreptul de proprietate pentru Elie Vlad Sturdza şi Gheorghe Paltin Sturdza, aceştia fiind rude de gradul al V-lea cu defunctul Nicolae Ghica, moştenirea în linie colaterală fiind posibilă până la gradul IV de rudenie inclusiv.
Suprafața vizată, estimată la aproximativ 300 de milioane de euro, include trupurile de pădure Comănești, Palanca, Brătulești, Agăș, Ciobănuș și Dărmănești și face parte din fondul forestier proprietate publică a statului.
Acțiunile în instanță au urmărit anularea Deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, prin care se dispusese reconstituirea dreptului de proprietate pentru cele 43.227 de hectare în favoarea lui Gheorghe Paltin Sturdza. Dosarul a fost instrumentat de consilierii juridici ai Romsilva, atât de la nivel central, cât și de la Direcția Silvică Bacău.
Decizia confirmă menținerea suprafețelor de pădure în domeniul public al statului, în conformitate cu cadrul legal în vigoare.






