Connect with us

Planul județean de transport, atacat din toate părțile de operatorii privați: ce motive sunt invocate? [document]

transport judetean
Imagine generică cu un microbuz aglomerat (foto: observatorulph.ro)

Local

Planul județean de transport, atacat din toate părțile de operatorii privați: ce motive sunt invocate? [document]

Peste 20 de operatori privați de transport au formulat o plângere administrativă prealabilă împotriva deciziei Consiliului Județean (CJ) de a modifica transportul județean, conflictul urmând a fi tranșat în instanță.

„Solicităm revocarea acestui act administrativ, având în vedere faptul că programul de transport pe anii 2023-2028 s-a întocmit cu încălcaarea prevederilor legale speciale din domeniul transportului județean de persoane, în special cele privind modelul programului de transport aprobat de lege și definiția programului de transport, cu consecința vătămării drepturilor și intereselor subscriselor”, se arată în sesizarea depusă de 23 de operatori de transport.

Printre deficiențele invocate de transportatori se numără: lipsa unui studiu de specialitate privind fluxurile de călători, nerespectarea modelului de transport prevăzut de lege („plecările și sosirile pe trasee nu se fac din autogări autorizate”), lipsa de amenajări în stații, împărțirea dezechilibrată a traseelor în grupe, prevederea în programul de transport a unor mijloace de transport neadecvate transportului județean de persoane și nefundamentarea valorii totale estimată pentru progamul de transport.

Plenul CJ va adopta o decizie de respingere a plângerii, iar conflictul se va muta probabil în instanță. De remarcat că pe lista operatorilor privați care contestă programul se află firme în cazul cărora au existat destule reclamații cu privire la modul în care își desfășoară activitatea de transport persoane în județ.

Mai jos, puteți consulta proiectul de hotărâre care va fi dezbătut de plenul CJ la începutul săptămânii viitoare:

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top