Local
PMI: 2 mil. lei pentru consultantul care reușește eficientizarea transportului public
Municipalitatea vrea să reducă din costurile pentru susţinerea activităţii de transport public local. În acest sens, Primăria a lansat o licitaţie pentru a contracta o firmă de consultanţă. De asemenea, municipalitatea urmăreşte reducerea cheltuielilor CTP în acelaşi timp cu creşterea calităţii serviciului, relatează „Ziarul de Iași”.
Un obiectiv specific vizează diminuarea compensaţiei acordate de Primărie cu minimum 10% în primul an şi cu minimum 20% în al doilea an. În context, municipalitatea vrea încheierea unui acord-cadru pe o perioadă de 2 ani, iar valoarea maximă se ridică la 2 milioane lei. Potrivit fişei de date a licitaţiei, va fi încheiat câte un contract subsecvent în fiecare an, cu o valoare cuprinsă între 250.000 lei şi un milion de lei.
Prin caietul de sarcini sunt stabilite o serie de responsabilităţi ale firmei, dintre care amintim: elaborarea unui raport privind situaţia actuală a serviciului de transport, stabilirea unor noi indicatori de calitate şi performanţă, monitorizarea lunară a CTP, elaborarea unui plan de măsuri manageriale, analizarea tuturor costurilor realizate şi evidenţierea clară a costurilor suportate de la bugetul local. Derularea acestor activităţi ar urma să sprijine Primăria în eficientizarea transportului public, inclusiv cu optimizarea managementului de conducere şi a fiecărei rute din programul CTP (optimizarea raportului dintre numărul de kilometri parcurşi şi numărul de călători transportaţi).
De asemenea, trebuie eficientizate activitatea de întreţinere şi mentenanţă a parcului auto şi cheltuielile administrative. Un alt scop al Primăriei este să poată fi elaborată o nouă listă de investiţii, fără a se limita la proiectele realizate sau cele în curs de realizare. „De asemenea, în cadrul asistenţei tehnice se va avea în vedere în special: posibilitatea externalizării unor activităţi, dacă pentru realizarea acestora costurile depăşesc valoarea din piaţa liberă; reformarea sistemului de management, începând cu managementul organelor de conducere – director şi consiliu de administraţie; reformarea sistemului de transport pe fiecare compartiment în parte; introducerea unor soluţii tehnologice în vederea transparentizării şi digitalizării activităţii serviciului public de transport, pentru toate componentele sale”, se mai precizează în caietul de sarcini.
Anul trecut, compensația achitată de Primărie s-a ridicat la peste 43 milioane lei, acești bani fiind virați în contextul facilităților acordate de municipalitate diverselor categorii de persoane (gratuități, reduceri etc.).