Connect with us

Primăria se pregătește să acceseze finanțarea BERD: un credit de 100 mil. lei

Local

Primăria se pregătește să acceseze finanțarea BERD: un credit de 100 mil. lei

Consilierii locali vor aproba, săptămâna viitoare, pe 31 august, componenţa Comisiei de negociere a contractului de credit cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), valoarea finanțării rambursabile fiind de 100 milioane lei.

Împrumutul BERD a fost aprobat anul trecut şi, între timp, au fost îndeplinite formalităţile pentru accesarea finanţării, un ultim pas în acest sens fiind îndeplinit la sfârşitul lunii iulie 2021 când banca europeană a aprobat, la rândul ei, acordarea creditului.

În acelaşi timp, Primăria a finalizat documentaţiile aferente proiectelor care urmează să fie finanţate din acest împrumut: construirea noului depou din Dacia, refacerea cinematografului Dacia şi reabilitarea a 14 unităţi şcolare.

Condițiile creditului oferit de BERD:

  • finanțare de până la 21 milioane euro (sau echivalentul a 100 milioane lei) cu scadența la 15 ani și o perioadă de grație de 3 ani
  • dobânda: Euribor la 6 luni plus o marjă anuală cuprinsă între 1,25% – 1,5%, marja finală urmând să fie negociată ulterior
  • comisioane și alte costuri: comision de acordare – 0,75% – 1% din valoarea principală a împrumutului; comision de angajament – 3 variante: (1) 0% pe an pentru o perioadă de 90 zile de la semarea acordului de împrumut, (2) 0,15% pe an din suma neutilizată pentru următoarele 12 luni, (3) 0,5% pe an din suma neutilizată în perioada ulterioară, alte cheltuieli aferente consilierii juridice externe contractate de bancă

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top