Connect with us

PMI reia licitația pentru parcarea subterană din Piața Națiunii

Utile

PMI reia licitația pentru parcarea subterană din Piața Națiunii

Municipalitatea reia licitația care vizează amenajarea unei parcări subterane în Piaţa Naţiunii din faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”. Astfel, pe 28 februarie, de la ora 12.00, la Primărie va avea loc o nouă procedură în acest sens.

Data limită de depunere a ofertelor este 27 februarie, ora 13.00. Documentația de atribuire poate fi procurată prin cumpărare, de la sediul Direcției Evidență Patrimoniu Public și Privat (DEPPP) din șoseaua Națională, nr. 43, etajul 5, costul acesteia fiind de 50 de lei. Relații suplimentare privind procurarea documentației de atribuire și condițiile de participare la licitație pot fi obținute la sediul DEPPP sau la telefon 0232.264.246, int. 112, sau 0232.264.548, respectiv fax 0232.264.508.

Suprafaţa respectivă, de 5.279 de metri pătrați, este evaluată la 4.769.250 de euro, iar durata concesionării va fi de 25 de ani, putând fi prelungită până la maxim 49 de ani. Concesionarul care va amenaja parcarea subterană are obligaţia ca la refacerea esplanadei să păstreze suprafaţa de 974 de metri pătrați de spaţiu verde şi să reamplaseze monumentele deja existente. Proiectul presupune, printre altele, realizarea a cel puţin două niveluri cu o capacitate de 200 – 350 de locuri de parcare, dotate cu două căi de acces principale şi una de urgenţă.

În ședința Consiliului Local din 26 iulie 2019 a fost adoptat un proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Iaşi a platformei betonate denumită generic esplanada Piaţa Naţiunii, în vederea casării, şi aprobarea concesiunii prin licitaţie a terenului proprietate publică a Municipiului Iaşi, având suprafața menționată, aferent Pieţei Naţiunii în vederea amenajării unei parcări subterane etajate.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Utile

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top