Infrastructură
Primele locomotive electrice TRAXX ajung în România: vor circula și pe rute din Iași spre Cluj și București
O locomotivă electrică nouă, dintr-o serie care va deservi inclusiv rute ce tranzitează Iașul, a ajuns în România. Vehiculul este primul dintr-un lot de 16 unități achiziționate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Locomotiva a fost transportată la Făurei pentru testele de certificare necesare punerii în exploatare, conform ARF.
Noile locomotive vor fi utilizate pe mai multe trasee electrificate sau în curs de electrificare, printre care se află și ruta Timișoara – Cluj-Napoca – Iași, respectiv Iași/Suceava – București – Constanța, potrivit informațiilor comunicate de ARF.

Contractul pentru furnizarea acestor locomotive a fost semnat în ianuarie 2024 cu asocierea Alstom Transport SA – Alstom Transportation Germany GmbH SpA, iar valoarea totală a achiziției se ridică la 767,5 milioane lei (fără TVA). Suma include atât livrarea celor 16 vehicule, cât și mentenanța pentru o perioadă de 20 de ani. Termenul de implementare a proiectului este de 35 de luni.
Locomotiva ajunsă în România este de tip TRAXX 3 MS (Multi-System) și aparține unei generații recente de vehicule feroviare construite pe platforma Alstom-Bombardier. Acestea sunt proiectate pentru a circula pe coridoare europene, având capacitatea de a funcționa în regim multi-sistem și de a atinge viteze între 160 și 200 km/h. Fiecare locomotivă va putea tracta până la 16 vagoane de călători.
Vehiculele sunt echipate cu tehnologie de control modernă, inclusiv sistem de diagnosticare la bord, GPS, comunicații mobile și sistemul european de management al traficului feroviar (ERTMS), de ultimă generație.
Alături de rutele cuprinzând Iașul, alte trasee vizate de proiect includ:
- Dej – Brașov – București – Constanța
- Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța
Conform autorităților, scopul acestei investiții este modernizarea serviciilor de transport feroviar de călători, prin creșterea eficienței energetice, reducerea poluării și îmbunătățirea condițiilor de călătorie. Locomotiva va intra în exploatare comercială după finalizarea testelor de la Făurei și obținerea tuturor certificărilor tehnice.

