Infrastructură
Spaniolii vor construi autostrada Lețcani – Iași
Compania FCC Construction (Spania) a câștigat licitația pentru construirea autostrăzii Lețcani – Iași, parte din A8. Constructorul va încasa 3,93 miliarde de lei (fără TVA) pentru 17,7 km, pe traseu fiind proiectate lucrări de infrastructură complexe (poduri, pasaje, tuneluri etc.). Dacă nu vor fi contestații, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) va putea semna contractul peste 10 zile.
,,Am atribuit contractul pentru acest tronson al Autostrăzii Unirii unui constructor din Spania cu experiență solidă în mari lucrări de infrastructură. Autostrada A8 este un proiect cu o valoare strategică și europeană și ne dorim semnarea contractului în cel mai scurt timp posibil”, a declarat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.

Durata contractului este de 46 de luni, din care 10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție, reflectând complexitatea proiectului. Pentru acest contract au licitat nu mai puțin de 12 ofertanți din țări precum România, Italia, Spania, Turcia sau India.
- Constructorul spaniol FCC a depus ofertă individuală, dar este sprijinit de opt subcontractanți, inclusiv o firmă ieșeană (Danavi). Ceilalți parteneri sunt Systra (Italia), Gauss (Timișoara), Eckon (Teleorman), Geologic Site (Hunedoara), Elektra Invest (București) și Complexul Muzeal Național Neamț.
Pe traseul celor 17,7 kilometri de autostradă sunt prevăzute lucrări de infrastructură complexe: 18 poduri și pasaje, alături de 6 tuneluri care vor fi deservite de un centru dedicat de monitorizare. Proiectul include și două noduri rutiere, la intersecțiile cu DJ 282 și DN 24, pentru asigurarea conexiunilor cu rețeaua existentă de drumuri.
Contractele de lucrări în cazul autostrăzii A8 sunt semnate pentru toate tronsoanele de la Tg Mureș și până la Moțca: în total sunt peste 210 km de drum rapid cu o valoare de ajudecare de 27,6 miliarde de lei (fără TVA). UMB a semnat pentru 151 km (21,3 miliarde de lei), alți constructorii fiind Nurol (24,4 km – 2,4 miliarde de lei), Ozaltin (23,4 km – 2,9 miliarde de lei) și Danlin XXL (14,4 km – 0,9 miliarde de lei).
În ceea ce privește sectorul ieșean (Moțca – frontieră), ofertele pentru Moțca – Tg Frumos sunt în reevaluare după inițial Danlin XXL câștigase lucrarea, iar, în același timp, este așteptată finalizarea evaluării în cazul Tg Frumos – Lețcani și Iași – Frontieră (Ungheni).
Ce experiență are compania FCC
Câștigătorul licitației face parte din grupul spaniol FCC (Fomento de Construcciones y Contratas), unul dintre cei mai mari jucători europeni în domeniul construcțiilor și serviciilor urbane, cu o prezență consolidată pe piețe din Europa, America Latină și Orientul Mijlociu.
Compania are o experiență de peste un secol în realizarea de proiecte majore de infrastructură și este implicată în lucrări complexe de transport, inclusiv autostrăzi, căi ferate, metrou și aeroporturi, dar și în proiecte de mediu și infrastructură urbană. FCC este cunoscută în special pentru participarea la unele dintre cele mai mari investiții publice din Europa, precum extinderi de rețele de metrou în orașe precum Madrid, Barcelona sau Riyadh, dar și pentru proiecte de mare anvergură precum tuneluri, poduri și linii de mare viteză.
- Citește și Lucrările UMB pe un segment montan al A8 vor fi monitorizate de o asociere româno-slovacă
În domeniul rutier, compania a construit sau modernizat sute de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, fiind implicată inclusiv în proiecte concesionate sau realizate în parteneriat public-privat. De asemenea, FCC a avut un rol important în dezvoltarea infrastructurii feroviare de mare viteză din Spania, una dintre cele mai extinse din Europa.
Pe segmentul de metrou, compania a lucrat la unele dintre cele mai complexe sisteme subterane din lume, inclusiv metroul din Riyadh, considerat unul dintre cele mai mari proiecte de transport urban realizate în ultimii ani. În paralel, FCC a fost implicată și în construcția sau modernizarea unor aeroporturi și terminale aeroportuare, precum și în lucrări portuare.
În România, FCC Construcción este prezentă de mai mulți ani, fiind implicată în proiecte de infrastructură rutieră și feroviară, inclusiv lucrări pe autostrăzi și linii de cale ferată modernizate cu fonduri europene. Compania a participat la execuția unor tronsoane de autostradă și la reabilitarea unor coridoare feroviare strategice, consolidându-și poziția pe piața locală a marilor contracte publice.
- Citește și Lotul A8 Tg Frumos – Lețcani: instanța respinge plângerea Makyol și deblochează evaluarea ofertelor
La nivel de grup, FCC are zeci de mii de angajați și operează integrat pe mai multe segmente (construcții, servicii de mediu, apă și concesiuni) ceea ce îi permite să abordeze proiecte complexe, de la faza de proiectare până la operare. În ultimii ani, compania și-a concentrat strategia pe proiecte mari de infrastructură, în special în Europa și Orientul Mijlociu, unde cererea pentru investiții publice majore rămâne ridicată.






