Proiecte publice
Spitalul Covid devine secție exterioară a Spitalului de Boli Infecțioase
Consiliul Județean (CJ) a început demersurile pentru operaționalizarea spitalului modular de la Lețcani. Unitatea are 250 de paturi, dintre care 100 sunt de terapie intensivă. În prezent, se lucrează la montarea containerelor, amplasarea aparaturii medicale și racordarea la utilitățile zonei.
Un prim pas pentru operaționalizarea spitalului va fi făcut în ședința de joi CJ: spitalul modular va deveni, prin decizia plenului, secție exterioară a Spitalului de Boli Infecțioase. Ulterior, acest spital va face demersurile pentru obținerea autorizației de funcționare la Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Dacă toate lucrurile sunt în ordine, avizul ar putea fi dat săptămâna viitoare. Potrivit șefului CJ Maricel Popa, după obținerea avizului va avea loc o ședință extraordinară a plenului CJ prin care va fi oficializată punerea în funcțiune a spitalului modular.
„Îmi doresc ca până la sfârșitul săptămânii viitoare să intre primul pacient la spital, este posibil, oricum, până la sfârșitul lunii vor fi pacienți internați”, a declarat Maricel Popa.
În jurul achiziției spitalului a fost creată și o polemică politică, principalul reproș al opoziției politice la nivel județean (PNL, PMP) fiind întârzierile mari în instalarea și punerea în funcțiune a spitalului: în mod normal, spitalul trebuia operaționalizat în luna mai 2020. În schimb, Popa (PSD) a acuzat inclusiv „piedici politice” din partea guvernului PNL, lucru negat de membri ai cabinetului Orban.
Spitalul a costat 13,2 milioane euro, iar banii au fost asigurați de CJ Iași (10,2 milioane euro) și CJ Neamț (3 milioane euro). Achiziția a fost una în sistem de „urgență”, CJ invocând unele norme europene. Totuși, recent, Curtea de Conturi a amendat Euronest, asociație prin intermediul căreia a fost făcută achiziția, cu 60.000 lei pentru nereguli în organizarea procedurii. Euronest a contestat amenda atât la Curtea de Conturi, cât și în instanță, iar Maricel Popa a sugerat imixtiuni politice.
Spitalul este compus exclusiv din containere, include 256 de paturi dintre care 103 de tip ATI, 143 de tip HDU cu presiune negativă, 5 paturi în triaj și 5 în urgențe, 60 de ventilatoare, sală de operație, radiologie, laborator, policlinici, rezervor de apă și generatoare proprii, stații de sterilizare și decontaminare, spații de cazare pentru personalul medical, unitate TIC mobilă, spălătorie, bucătărie, stație de oxigen și aparatură performantă.
Galerie FOTO (imagini puse la dispoziția presei de către CJ Iași):