Connect with us

UAIC poate începe lucrările la noul cămin din Titu Maiorescu

Local

UAIC poate începe lucrările la noul cămin din Titu Maiorescu

Primăria a eliberat autorizația de construire a unui nou cămin în complexul din Titu Maiorescu. În același timp, municipalitatea a dat undă verde și reabilitării (prin consolidare și extindere) sălii de sport a Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Noul cămin va avea un regim de înălțime cu un regim de înălțime subsol, demisol, parter și 5 etaje, iar amprenta la sol va fi de aproape 1.000 mp. În prezent, suprafața construită din complex ajunge la aproape 5.000 mp. Suprafața desfășurată a construcțiilor (acum există 10) va fi, după construirea noului cămin, de aproape 22.000 mp (6.275 mp va avea noul cămin).

„Construcţia este structurată astfel: 99 de camere de cazare pentru două persoane, din care 4 camere pentru persoane cu dizabilităţi, şi a fost proiectată pentru un număr de maxim 198 de utilizatori”, se arată în documentația tehnică.

Căminul va avea cinci corpuri, unul dintre acestea fiind subteran cu funcțiuni precum: parcare, adăpost de protecție civilă și spații tehnice.

„Prin asigurarea de noi spaţii de cazare pentru studenţi, dotate cu camere cu baie proprie, cu mobilier, echipamente, utilaje profesionale moderne, prin renunţarea la grupuri sanitare comune de nivel, studenţii căminizaţi vor beneficia de toate facilităţile pentru a se putea dedica în exclusitivate studiului şi rezultatelor academice”, se mai precizeaază în documentație.

„Se propune reabilitarea prin consolidare și extindere, monidernizarea și dotarea unui imobil cu funcțiunea de sport”, este obiectul autorizației 497/2023, emisă de Primăria Iași în aceeași zi cu actul urbanistic de avizare a noului cămin.

După modernizare, sala de sport își va dubla suprafața desfășurată construită: de la 635 mp la peste 1.360 mp.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top