Connect with us

UMB începe lucrările la prima autostradă din județul Iași: a fost semnat contractul pentru sectorul Mircești – Pașcani

Trafic

UMB începe lucrările la prima autostradă din județul Iași: a fost semnat contractul pentru sectorul Mircești – Pașcani

CNAIR a semnat miercuri, 15 februarie, contractul de lucrări pentru execuția autostrăzii Bacău – Pașcani, parte din A7, sector din care face parte și porțiunea Mircești – Pașcani, în lungime de circa 30 km: este prima autostradă care va fi construită în jud. Iași, cu termen de execuție în 2026. Contractul este FIDIC „roșu”, în sensul că UMB începe direct execuția, proiectarea fiind făcută deja.

Lucrările vor fi executate de grupul de firme UMB, patronat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, grup care și-a adjudecat contractele pentru cea mai mare parte a autostrăzii A7 (Ploiești – Pașcani), respectiv de la Buzău până la Pașcani, ceea ce înseamnă circa 256 km. În următorii ani, UMB va lucra la încă alți peste 150 km de autostradă din alte zone ale țării.

Sectorul ieșean va aduce o noutate absolută în România: în cadrul contractului va fi făcut nodul rutier de tip turbion, la sud de Pașcani, nod în care se vor intersecta autostrăzile A8 (Ungheni – Iași – Tg Mureș) și A7. Costurile de construire a porțiunii Mircești – Pașcani se ridică la peste 1,7 miliarde lei (fără TVA).

La acest moment, CNAIR are contractați 305 dintre cei 320 km ai autostrăzii A7: 12 loturi din 13 sunt contractate.

Acesta este nodul de tip turbion care va fi construit la sud de Pașcani

Care este traseul primei autostrăzi din jud. Iași?

Sectorul Mircești – Pașcani are o lungime totală de 29,1 km și tranzitează comunele Mircești, Hălăucești, Mogosești – Siret, Stolniceni – Prăjescu și Pașcani.

  • „Are o dezvoltare preponderent Sud – Nord. La km 50+070 intersectează DJ 208 (zona Mircești). În zona km 54-57 ocolește pe la Vest localitatea Hălăucești, urmând ca spre final, între km 60+700 și 61+400 traseul să se strecoare pe un coridor între construcții (case) și pădure. Până la km 65, traseul se dezvolta paralel cu CF500 (calea ferată), la Vest de localitatea Cozmești. În zona km 68+700 se strecoară prin coridorul dintre Brătești și Stolniceni – Prăjescu. Din zona km 72 virează ușor către Vest pentru a ocoli localitatea Sodomeni prin Est și municipiul Pașcani pe la Vest. În zona km 71+300 – 71 + 400 traversează viitoarea autostradă A8 (Târgu Neamț – Iași). La km 72+900 intersectează DC111 (strada Morilor) urmând să se facă descărcarea autostrăzii în DN28A (str. Moldovei)” – extras din caietul de sarcini aferent licitației.

Autostrada Mircești – Pașcani va avea trei noduri rutiere la Mogosești – Siret, intersecția cu A8 și Pașcani. Zonele care vor avea sistem de iluminat public sunt: spațiu de servicii (Mircești), nodul rutier Mogoșești – Siret, pasajul peste DC 104, pod peste Parul, nodul rutier A7 – A8, pasaj peste DN 28A și nodul rutier Pașcani.

Fondurile pentru construirea autostrăzii A7 sunt asigurate printr-un mix de finanțare, iar PNRR reprezintă 50% din necesarul total, restul banilor provenind din alte surse guvernamentale. În urma licitației aferente tronsonului Bacău – Pașcani, economiile au fost de peste 2,3 miliarde lei, în condițiile în care UMB a câștigat contractelor licitând la 67% din valoarea estimată de autoritatea contractantă:

  • Săucești – Trifești (30,3 km) – ofertă de 1,63 miliarde lei față de 2,4 miliarde lei estimată de CNAIR, rezultând o economie de aproape 780 milioane lei. UMB a licitat la circa 67% din costurile estimate de CNAIR
  • Trifești – Gherăești (19 km) – ofertă de 1,27 miliarde lei față de 1,9 miliarde lei estimată de CNAIR, rezultând o economie de peste 620 milioane lei. UMB a licitat tot la circa 67% din costurile estimate de CNAIR
  • Mircești – Pașcani (29,1 km) – ofertă de 1,76 miliarde lei față de 2,6 miliarde lei estimată de CNAIR, rezultând o economie peste 840 milioane lei. UMB a licitat tot la circa 67% din costurile estimate de CNAIR
Traseul A7 în județul Iași

Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Trafic

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top