Connect with us

Un nou centru de fitness va fi construit în zona centrală: firma are alte 4 unități în cartiere

randare body line
Centrul de fitness construit de Body Line în Păcurari

Investiții private

Un nou centru de fitness va fi construit în zona centrală: firma are alte 4 unități în cartiere

Body Line SRL continuă seria investițiilor în centre de fitness cu o noua facilitate care va fi construită pe str. Smârdan, zona Ropharma. Proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) propus de beneficiar a intrat în analiza urbaniștilor din Primărie și va trece inclusiv printr-o etapă de consultare publică, o dezbatere în acest sens fiind programată pe 31 martie la Palatul Roznovanu.

Societatea deține 515 mp în zona menționată, iar intenția este de a ridica o clădire pe trei niveluri (parter și 2 etaje), imobil care va avea ca funcțiune „unitate sportivă”. Recent, Body Line a finalizat lucrările la centrul din Păcurari, zona Munca Invalizilor. Firma mai deține alte 3 centre în Tătărași, Dacia și Alexandru cel Bun.

centru body line smardan
Amplasamentul investiției – în partea superioară a imaginii este zona edificabilă

„Zona centrală, fiind un pol de interes pentru locuitori și vizitatori deopotrivă, beneficiază de rețele stradale optimizate și o infrastructură edilitară completă, ceea ce oferă oportunități excelente pentru amplasarea unor noi funcțiuni de sport”, se arată în proiectul de PUZ consultat de APIX.ro.

În zona de construire, pe o rază de aproximativ 200 metri, este o gamă variată de funcțiuni, arată proiectanții: unități de învățământ, case memoriale, cămine studențești, restaurante și cafenele, farmacii și clinici medicale, saloane de înfrumusețare, locuințe individuale și colective. „Această combinație de funcțiuni transformă zona într-una dinamică și accesibilă, oferind multiple facilități care contribuie la atractivitatea și confortul urban al locuitorilor și vizitatorilor”, potrivit proiectului.

centru body line smardan
Planșa urbanistică

„Dezvoltarea propusă pentru această zonă implică, de asemenea, integrarea unor dotări suplimentare, cum ar fi facilități sportive și recreative, adaptate nevoilor locuitorilor și vizitatorilor, având în vedere caracterul dinamic și diversificat al centrului orașului”, mai spun proiectanții.

Ce utilizări sunt admise pentru noul centru Body Line:

  • Unitate sportivă, sală de sport cu dotări aferente, fitness și alte funcțiuni asociate sportului
  • Birouri, spații comerciale, sedii ale unor companii şi firme, servicii pentru întreprinderi, proiectare, cercetare, expertizare, agenţii imobiliare, consultanţă în diferite domenii şi alte servicii profesionale
  • Spații acoperite și descoperite pentru sport și loisir, servicii personale;
  • Parcaje la sol (inclusiv la nivelul parterului clădirii propuse), subterane și multietajate
  • Amenajări aferente construcțiilor: cai de acces carosabile și pietonale private, parcaje, spații plantate, amenajări exterioare, piscine, anexe etc.
  • Construcții aferente echipării tehnico-edilitare necesare investiției

Clădirea va avea o amprentă la sol de 185 mp. Potrivit bilanțului teritorial, aproape 100 mp vor fi cedați domeniului public pentru supralărgirea străzii și amenajarea unui trotuar. Pe alți 150 mp vor fi amenajate spații verzi, iar circulații pietonale vor fi pe 90 mp.

centru body line smardan
Zona de construire

Articole din categoria Investiții private

To Top