Connect with us

Verificări la adăposturile de protecție civilă: ce riscă ieșenii care nu eliberează spațiul în timp util?

FOTO: Ziarul de Iași

Local

Verificări la adăposturile de protecție civilă: ce riscă ieșenii care nu eliberează spațiul în timp util?

Adăposturile de protecție civilă de pe întreg teritoriul țării trebuie să fie destinate numai pentru ce au fost proiectate (adăpostire), spune Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași într-o informare. „Adăpostirea este o măsură specifică de protecție a populației, a bunurilor materiale, a valorilor culturale și de patrimoniu, pe timpul ostilităților militare și al situațiilor de urgență, împotriva efectelor acestora”, a adăugat ISU.

Pentru protecția populației și a bunurilor din patrimoniul cultural național de efectele atacurilor din aer se realizează sistemul național de adăpostire, care cuprinde: adăposturi pentru puncte de comandă destinate Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, adăposturi publice de protecție civilă aflate în administrarea consiliilor locale și fondul privat de adăpostire realizat de operatorii economici și proprietarii de imobile.

  • Cei care încalcă normele privind adăposturile civile pot fi sancționați cu o amendă de până la 5.000 lei

Tipuri de adăposturi civile

Clădiri noi prevăzute cu subsol:

  • reprezentând sedii ale autorităților şi instituțiilor publice locale, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp;
  • având destinaţia de comerț producție sau depozitare, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp;
  • având destinaţia de birouri, financiar-bancară, de asigurări şi burse, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp;
  • având destinaţia pentru învățământ, supraveghere, îngrijire sau cazare copiilor preșcolari, elevi, studenți, bătrâni, persoane cu dizabilități sau lipsite de adăpost, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp;
  • având destinaţia pentru cultură, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp;
  • având destinaţia de primire turistică de tipul hoteluri, moteluri şi vile turistice, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp;
  • pentru comunicații electronice, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp;
  • din categoria amenajărilor sportive închise, cu capacitatea mai mare sau egală cu 400 de locuri pe scaune, indiferent de aria desfășurată;
  • având destinaţia de gară, autogară şi aerogară, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp;
  • din categoria clădirilor de locuit colective, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp;
  • având destinaţia de lăcașuri de cult şi spații de cazare aferente, accesibile publicului sau destinate vieții monahale, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp, cu excepția caselor parohiale.

La acestea se adaugă stații de metrou și extinderi de construcții existente, prevăzute cu subsol, cu aria construită mai mare de 150 mp, dacă aria desfășurată a construcției rezultate se încadrează în prevederile pct. 1, cu excepția extinderilor la clădiri cu destinaţia pentru cultură, clasificate, potrivit legii, ca monumente istorice.

În perioada următoare va avea loc o activitate de verificare a adăposturilor de protecție civilă, o asigurare a operativității acestora prin punerea accentului pe informarea şi pregătirea responsabililor adăposturilor, aadministrațiilor publice locale, operatorilor economici, instituțiilor şi administrațiilor de locatari privind repunerea acestora în stare de folosință”, spune ISU.

Potrivit instituției, cetățenii sunt obligați să respecte și să aplice normele și regulile de protecție civilă stabilite de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de conducătorii instituțiilor publice, ai agenților economici ori ai organizațiilor neguvernamentale, după caz, să ducă la îndeplinire măsurile de protecție civilă dispuse, în condițiile legii, de autoritățile competente sau de personalul învestit cu exercițiul autorității publice din cadrul serviciilor publice de urgență, să participe la întreținerea adăposturilor din clădirile proprietate personală și, în caz de necesitate, la amenajarea spațiilor de adăpostire din teren.

Conducătorii instituțiilor publice, patronii și managerii operatorilor economici, indiferent de forma de proprietate mențin în stare de funcționare mijloacele de transmisiuni alarmare, spațiile de adăpostire și mijloacele tehnice proprii, destinate adăpostirii sau intervenției, țin evidența acestora și le verifică periodic.

În timp de pace adăposturile publice de protecție civilă, cu excepția spațiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate pentru alte destinații, cu respectarea normelor tehnice, cu obligația de a fi eliberate în situații de urgență în maximum 24 de ore și cu informarea prealabilă a centrelor operaționale din cadrul serviciilor de urgență profesioniste (ISU), deținătorii și utilizatorii acestor adăposturi sunt obligați să îndeplinească normele și măsurile stabilite pentru menținerea adăposturilor și a instalațiilor utilitare ale acestora în stare de funcționare.

Încălcarea prevederilor legale atrage răspunderea juridică civilă, contravențională sau penală, după caz, iar în conformitate cu art. 75 – 76 din Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004 (*republicată*) privind protecția civilă, contravențiile se sancționează cu amendă de la 500 la 5.000 lei.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top