Local
Vitol Geneva vrea aproape 50 milioane euro de la Primăria Iași: detaliile procesului de la Londra
Un litigiu cu o miză uriașă pentru bugetul Iașului se judecă la Londra. Potrivit „Ziarul de Iași”, compania Vitol Geneva a depus la instanță o cerere de chemare în judecată împotriva municipalității, în care solicită sume totale ce se ridică la circa 45 milioane euro, la care se adaugă dobânzi.
Concret, furnizorul de cărbune cere despăgubiri de 19,9 milioane dolari, cheltuieli de depozitare în port pentru marfa nepreluată de aproape 25,4 milioane euro și cheltuieli financiare de 1,4 milioane dolari. În documentele prezentate, Vitol clarifică și soarta unei părți din cantitatea de cărbune destinată Iașului: aceasta a fost revândută către trei firme.
De partea cealaltă, Primăria Iași susține că furnizorul a derulat defectuos contractul și intenționează să recupereze de la Vitol cel puțin 16 milioane dolari, reprezentând avansul achitat la semnarea contractului.
- Citește și Avocați de top vor reprezenta Primăria Iași la Londra: miza procesului este de 30 milioane euro
Contractul între cele două părți, inclusiv cu actele adiționale (cel mai controversat a fost semnat în decembrie 2022), a vizat livrarea a 154.000 tone cărbune la un preț de aproape 415 dolari/tonă. Cărbunele era necesar pentru CET Holboca în sezonul rece 2022-2023. În acțiunea depusă la Londra, Vitol spune că Iașul a plătit și primit doar 81.400 tone până în martie 2023.
Citește articolul integral în Ziarul de Iași
