Connect with us

Un bloc intens contestat, de lângă Colegiul Negruzzi, are undă verde

Lucrările pot începe după ce PMI va emite autorizația de construire

Investiții private

Un bloc intens contestat, de lângă Colegiul Negruzzi, are undă verde

Un proiect imobiliar din Copou a primit aviz favorabil din partea Comisiei zonale de monumente istorice. Planul vizează construirea unui imobil de locuințe colective cu mai multe tronsoane pe str. Toma Cozma, în spatele blocurilor aflate peste stradă de Colegiul Negruzzi. Lucrările la proiect pot începe abia după ce Primăria va elibera autorizația de construire.

Citește și Investiție lângă Colegiul Negruzzi, contestată de vecini

Amplasamentul investiției:

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) a fost aprobat, cu scandal, în iulie 2017, proiectul fiind contestat de vecini. Investiția aparține firmelor Great Lakes Construction și Next Capital Investments. Proiectul a fost dezbătut în numeroase rânduri la Comisia de monumente istorice, vecinii atacând și în instanță PUZ-ul.

La ultima ședință a Consiliului Local (CL), plenul a respins o solicitare de concesionare a investitorilor pentru o suprafață de teren din apropierea propriei proprietăți. Reprezentantul investitorilor, Ionuț Irimia, a luat cuvântul în plen și a precizat că terenul ar urma să fie utilizat pentru amenajarea unei parcări de care să beneficieze inclusiv actualii locatari de la blocurile învecinate. Concesionarea a fost respinsă de plen, doi consilieri PSD din majoritatea de două treimi care aprobă, de obicei, astfel de proiecte, declarându-se împotriva inițiativei.

Investitorii au la dispoziție o suprafață de circa 2.000 mp pe o suprafață de teren unde, anterior, era un spațiu verde, pe str. Toma Cozma. Firmele au achiziționat terenurile în 2014, iar, anul următor, au demarat procedurile pentru realizarea investiției. Proiectul imobiliar este contestat de vecini, în special în ceea ce privește stabilitatea terenului, dar și pentru faptul că lucrările de execuție vor duce la desființarea unui spațiu verde.

Indicatorii urbanistici aprobați de CL vizează un bloc cu subsol, demisol, parter și patru etaje, dar fără a depăși la coamă clădirea învecinată care are un regim de înălțime P+3. Procentul maxim de ocupare a terenului a fost stabilit la 35%, în timp ce coeficientul de utilizare a terenului este egal cu 2,7 (raport dintre suprafața desfășurată construită și parcelă). De menționat că indicatorii se aplică la o suprafață real măsurată de 1.928 mp.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top