Connect with us

Undă verde pentru proiectul de extindere a Iulius Mall

Investiții private

Undă verde pentru proiectul de extindere a Iulius Mall

Unul dintre cele mai importante proiecte imobiliare din oraș revine în atenția publică: la mai bine de un an de la întocmirea Planului Urbanistic Zonal (PUZ), proiectul de extindere a Iulius Mall a fost aprobat în Comisia de urbanism a Consiliului Local (CL).

Indicatorii urbanistici aprobați sunt cei deja cunoscuți în spațiul public: turnul va avea două niveluri în subteran, parter, 26 de etaje și un etaj tehnic (înălțime maximă de 120 metri), în timp ce celelalte clădiri vor avea un un regim mediu de înălțime (5-6 etaje). Turnul va fi construit în extinderea Iulius Mall, pe actualul amplasament al parcării laterale, spre bld. Chimiei. În continuarea turnului este prevăzut un alt imobil (în fața căminelor T9 și T10) care va avea 6 etaje. În același timp, conform planșei de reglementări urbanistice, inclusiv în zona parcării din fața Iulius Mall va fi făcută o extindere (5 etaje).

Imagine publicată pe Facebook de consilierul local Ciprian Bostan, membru al Comisiei de urbanism. Această fotografie arată că proiectul nu a suferit modificări față de proiectul de PUZ propus anul trecut

Parcările vor fi mutate în cea mai mare parte în subteran, unde vor fi amenajate aproape 1.000 de locuri, alături de alte circa 300 la nivelul solului. Zonele de acces rutier vor fi dinspre bld. Chimiei (două), bld. Tudor Vladimirescu (două), aleea Prof. Dimitrie Atanasiu (una) și aleea Prof. Gheorghe Alexa (una).

Conform proiectului de PUZ, complexul ca avea funcțiuni precum birouri, servicii și comerț.

APIX.ro a scris în premieră despre acest proiect acum mai bine de un an și a prezentat, în exclusivitate, randări. Între timp, la Primărie a avut loc dezbaterea publică (toamna anului 2019), iar decizia din 17 ianuarie a Comisiei de urbanism deschide calea aprobării în plen a proiectului.

Amintim că grupul Iulius are în derulare un alt proiect imobiliar important, ce prevede o investiție de 335 milioane euro, respectiv extinderea Palas în zona actualului complex și în zona Sf. Andrei.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top