Connect with us

Aeroportul Iași negociază deschiderea unor curse spre mai multe orașe europene

pasageri aeroport iasi

Local

Aeroportul Iași negociază deschiderea unor curse spre mai multe orașe europene

Șefii Aeroportului Iași sunt în discuții pentru vedere extinderea rețelei de destinații, fiind analizate rute către Atena, sudul Franței, orașe din nordul Germaniei, precum și noi conexiuni spre Italia și Marea Britanie. Informațiile au fost prezentate în contextul bilanțului de trafic aferent anului 2025.

Potrivit informațiilor comunicate de conducerea aerogării, în 2025 au tranzitat Aeroportul Iași 2,2 milioane de pasageri, în creștere ușoară față de 2024, când au fost înregistrați 2,19 milioane de călători. Din total, 1,7 milioane de pasageri au utilizat curse Schengen, iar peste 560.000 curse non-Schengen.

„Pentru 2026 și anii următori estimăm continuarea acestui trend ascendent, susținut de rute noi și investiții în infrastructură. În 2025, două noi companii – Animawings și flydubai – și-au început operațiunile la Iași. Am lansat zboruri către Dubai, o nouă rută către Istanbul, iar Wizz Air a introdus zboruri spre Praga și Valencia. Orarul de vară a adus în premieră zboruri charter către Palma de Mallorca, iar sezonul estival 2026 include o nouă destinație – Salonic. Suntem în negocieri pentru rute noi către Atena, sudul Franței, precum și orașe din nordul Germaniei, Italia și Marea Britanie”, a declarat șeful Aeroportului Romeo Vatră.

Cea mai aglomerată lună a anului a fost august, cu 225.481 de pasageri, iar pragul de un milion de pasageri a fost depășit în șase luni consecutive. În noiembrie a fost atins, pentru a treia oară în istoria aeroportului, pragul de 2 milioane de pasageri într-un an.

În ceea ce privește activitatea operațională, în 2025 au fost raportate 17.095 mișcări de aeronave, cu 6,75% mai multe față de anul precedent. Totodată, după punerea în funcțiune a pasarelelor de îmbarcare (airbridge), în luna aprilie, 3.244 de zboruri au utilizat această facilitate, reprezentând aproximativ 32% din totalul zborurilor operate.

În 2025, pe Aeroportul Iași au operat șapte companii aeriene – Wizz Air, Animawings, flydubai, Austrian Airlines, TAROM, Ryanair și HiSky – care au asigurat zboruri regulate către 27 de destinații, la care s-au adăugat curse charter către opt destinații turistice din Grecia, Turcia, Egipt și Tunisia.

Aricole din categoria Local

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top