Local
Aeroportul Iași trebuie să recupereze 12 milioane lei de la o companie aeriană
Aeroportul Iași s-a înscris în tabelul creanțelor datorate de fostul operator aerian Blue Air. Aerogara ieșeană trebuie să recupereze o sumă de 11,9 milioane lei – este una dintre cele mai mari sume din rândul aeroporturilor care fac parte din masa credală.
Spre diferență, aeroporturile din Timișoara și Sibiu au fiecare de recuperat câte doar 40.000 lei, iar cele din Cluj și Bacău fiecare cu peste 4 milioane lei. În schimb, în cazul Otopeni, datoria se ridică la 17,9 milioane lei.
La nivel internațional, cele mai mari creanțe le au de recuperat aeroporturile din Italia și Franța. Au fost cazuri în care creanța solicitată a fost respinsă. Un astfel de caz este în situația aerogării din Roma (Fiuminicino) care solicitase 5,1 milioane lei.
„Creanță respinsă ca tardiv solicitată, creditorul fiind notificat în termen”, potrivit lichidatorului judiciar al Blue Air. În total, au fost respinse creanțe de peste 500 milioane lei, în condițiile în care datoriile totale acceptate depășesc pragul de 2 miliarde de lei.
În tabelul creditorilor s-au înscris circa 500 de persoane fizice și juridice, la care se adaugă alte câteva sute de salariați. În cazul acestora din urmă, datoriile sunt de circa 30 milioane lei.
Problemele pentru Blue Air Aviation au început în anul 2020: de la o cifră de afaceri de 2,2 miliarde lei în 2019 (și un profit de 72 milioane lei), operatorul a ajuns la venituri de puțin peste 500 milioane de lei și la pierderi de peste 400 milioane lei. Declinul a continuat în anii 2021 și 2022, iar, în primăvara anului 2023, operatorul a intrat în procedură de insolvență. În cele din urmă, în lipsa atragerii unui investitor strategic, Blue Air a intrat în faliment în luna iulie 2025.
