Național
„Amenzile” date de UE la proiecte europene vor fi suportate de la bugetul de stat
Guvernul are în plan aprobarea unei ordonanțe de urgență prin intermediul căreia corecțiile financiare aplicate la proiecte europene vor fi suportate, în anumite condiții, de la bugetul de stat, un act normativ similar fiind aprobat acum circa șase ani.
Ordonanța pe care vrea să o aprobe guvernul face referire la proiectele derulate în cadrul Programului Operațional Regional și axei 3 prioritare din Programul Operațional Infrastructură Mare. Actul normativ vizează strict instituțiile publice, liniile de finanțare enumerate fiind și principalele axe unde autoritățile publice beneficiază de finanțări.
Actul normativ aduce modificări la mai multe prevederi legale în vigoare, dar cea mai importantă schimbare vizează introducerea condiției prin care corecțiile financiare pot fi suportate de la bugetul de stat, conform variantei draft a ordonanței consultate de APIX.ro:
- în cazul contractelor de achiziție publică/ contractelor de achiziție sectorială, încheiate de beneficiarii prevăzuți la art. 1, în cadrul Programului Operaţional Infrastructura mare 2014-2020, a căror procedură de atribuire a făcut obiectul controlului ex-ante exercitat de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, anterior producerii de efecte asupra bugetului comunitar sau național prin rambursarea unor cheltuieli derivate din contract și pentru care au fost stabilite corecții financiare sau reduceri procentuale – o nouă literă (e) introdusă la alin. (4) din OUG 15/2013. Notă. O prevedere similară a fost introdusă și în cazul Programului Operațional Regional.
Potrivit actului normativ, beneficiarii au obligația formulării de contestații administrative și la instanța de contencios administrativ competentă, iar în cazul în care, urmare a deciziei administrative sau a decizei instanței, creanța bugatară/reducerea procentuală este diminuată/anulată, sumele suportate inițial de la bugetul de stat sunt returnate la poziția bugetară din care au fost utilizate.