Investiții private
Arhiepiscopia Iașilor va construi o clădire de birouri în zona centrului Agora din CUG
Arhiepiscopia Iașilor pregătește construirea unui nou sediu administrativ care va reuni activitatea Protopopiatelor I, II și III Iași. Investiția este propusă pe un teren de 2.000 mp din zona Hlincea, în apropierea Centrului Agora, și a intrat în procedură de autorizare la autoritățile locale.
Construcția este prevăzută pe un teren reglementat prin Planul Urbanistic Zonal aprobat în 2019 de Consiliul Local (CL) și nu necesită o nouă documentație de urbanism, potrivit memoriului de prezentare consultat de APIX.ro. Accesul la viitorul imobil va fi asigurat atât din strada Hlincea, cât și din parcarea Centrului Agora.
PUZ-ul aprobat în urmă cu șapte ani reglementează întreaga proprietate a Arhiepiscopiei din zona centrului Agora, suprafața totală a terenului fiind de 3,2 ha. În aceeași zonă, beneficiarul va construi și un spital nou, proiectul fiind prezentat în premieră de APIX.ro într-un articol anterior.
„Se propune realizarea unei clădiri cu destinație administrativă (birouri), dispusă pe 5 niveluri (parter și patru etaje), care va îngloba spații specifice destinației (săli de ședințe, birouri). Parțial, clădirea adăpostește și spații cu funcțiunea de locuire (temporară), precum și spațiu pentru comercializare produse bisericești, cu depozitare aferentă”, conform documentației citate.

Clădirea va avea o amprentă la sol de aproximativ 560 mp și o suprafață desfășurată de circa 2.700 mp. Pe teren vor fi amenajate zece locuri de parcare, iar peste 30% din suprafață va rămâne spațiu verde. Documentația prevede un procent de ocupare a terenului (POT) de 27,5% și un coeficient de utilizare (CUT) de 1,3.
Deși este prezentată ca o clădire administrativă, imobilul va avea funcțiuni mai diverse. La parter sunt prevăzute săli pentru activități, cabinete, casierie, o capelă, precum și un magazin bisericesc cu ceainărie și spații de servire. Etajele vor găzdui birourile protopopiatelor, secretariate, compartimente de contabilitate, juridic și misionar, săli de protocol, dar și câteva apartamente destinate locuirii temporare a personalului.
Potrivit documentației, investiția este justificată prin lipsa unui spațiu care să concentreze activitatea administrativă a celor trei protopopiate din municipiul Iași. Noul sediu ar urma să deservească atât angajații Arhiepiscopiei Iașilor, cât și publicul care interacționează cu aceste structuri. Perioada estimată pentru implementarea proiectului este de 36 de luni.
- Citește și VIDEO Noi clădiri vor fi ridicate în ansamblul Episcopiei Romano-Catolice din centrul Iașului
Amplasamentul se află pe strada Hlincea, pe un teren neconstruit cu formă triunghiulară, în vecinătatea Centrului Agora. Documentația precizează că terenul nu este situat într-o zonă protejată și nu este afectat de restricții de construire.





