Connect with us

Breasla arhitecților din Iași [re]devine o comunitate activă

Arhitectură și urbanism

Breasla arhitecților din Iași [re]devine o comunitate activă

Ordinul Arhitecților din România filiala teritorială Iași (OAR IAȘI) a organizat prima ediție din cadrul evenimentului IAȘI ARCHI: roots & branches.  A fost primul eveniment de o asemenea anvergură organizat la Iași, primul în țară care și-a propus reunirea vârfurilor generațiilor de arhitecți locali, un exercițiu de recunoaștere a valorii acestora, arhitecți care au înțeles și demonstrat că talentul, munca și profesionalismul se demonstrează la planșetă sau la computer, la catedră sau pe șantier.

Ultimele luni, după schimbarea echipei de conducere (iunie 2022), au fost pentru Ordinului Arhitecților din România filiala teritorială Iași o perioadă de redefinire a rolului și a modului în care reprezintă membrii săi în raport cu societatea, cu alte organizații și cu instituțiile reprezentative, susținând cu fermitate poziția de organizație profesională apolitică, subliniind importanţa valorilor morale și deontologice, a bunelor practici, a așteptărilor înalte, a creativităţii și, nu în ultimul rând, a provocărilor academice.

Echipa de conducere a OAR Iași

De ce este important OAR IAȘI ca principală organizație profesională a arhitecților

OAR IAȘI  are un număr de 548  membri înscriși și este organizația profesională în cadrul căreia sunt înscriși toți arhitecții activi din județele Iași și Vaslui. Conform statutului, organizația are misiunea de a convinge societatea că arhitectura reprezintă, în primul rând, un act de cultură de interes public, cu implicații urbanistice, economice, sociale și ecologice. OAR este singura organizație care acordă arhitecților dreptul de semnătură și gestionează Tabloul Național al Arhitecților, publicat anual în Monitorul Oficial al României, fiind înființată în baza Legii 184 din 2001, privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect.

Rolul arhitecților și importanța recunoașterii acestora a fost subliniat și de domnul Mihai Chirica, care a salutat prezența la eveniment a atâtor personalități locale și regionale, a felicitat noua conducere a OAR Iași, afirmând de asemenea că ”…această gală este una a recunoștinței pentru arhitecții ieșeni de care orașul nostru are nevoie, pentru munca și curajul dovedit în susținerea ideilor și proiectelor. Colaborarea cu echipele de arhitecți a fost, pentru mine, mereu una benefică, îndrăznind să găsim și să realizăm împreună soluții benefice pentru oraș.”. Fiind un susținător constant al demersurilor OAR IAȘI, domnul Mihai Chirica a confirmat acordarea unui sediu nou, într-o clădire cu valoare arhitecturală deosebită amplasată în centrul orașului, reprezentativă pentru OAR Iași, care are astfel ocazia de a demonstra cum o clădire degradată poate deveni un reper pentru oraș, fiind astfel un exemplu concret de bune practici în conservarea și valorificarea patrimoniului construit.

Asumarea unui rol activ în societate

Rolul pe care OAR IAȘI și-l asumă este unul constructiv, ca parte a soluției de ansamblu, aducând la masa discuțiilor profesionalism și valori morale specifice breslei noastre, către colaborarea între diferitele profesii conexe arhitecturii și instituțiile dedicate domeniului, deschiderea profesiei către societate, comunități, cărora li se adresează, explicarea și extinderea rolului pe care îl au arhitecții pentru viața din, între și în legătură cu spațiul construit și pentru o vizibilitate cât mai bună a arhitecților în Iași.

Ordinul își asumă misiunea de a crea mediul legislativ, profesional și competițional necesar atingerii excelenței în cadrul multiplelor contexte ale profesiei de arhitect. Pentru OAR IAȘI este prioritară concentrarea resurselor pe promovarea și consolidarea arhitecturii de calitate în toate formele și manifestările sale. Această prioritizare va eleva Ordinul la statutul de voce unitară a profesiei la nivel de comunitate, pe plan național și internațional.

Modul în care OAR IAȘI a reușit în această perioadă să colaboreze și să poarte un dialog constructiv cu instituțiile locale a fost confirmat și de Vicepreședintele Consiliului Județean Iași, domnul Marius Sorin Dangă, considerând ”… o datorie de onoare de a fi prezent și de a saluta acest nucleu reprezentativ pentru urbea noastră, Ordinul Arhitecților se întrunește pentru prima oară într-o astfel de gală, ceea ce înseamnă că o energie nouă creatoare a intrat în interiorul acestei bresle și să vă felicit pentru acest lucru.”

Activitatea OAR IAȘI

Tânăra echipă a OAR IAȘI a reușit să obțină următoarele realizări în mai puțin de un an de la schimbarea de direcție a organizației:

  • Să organizeze două evenimente de amploare (MUST 22 și IAȘI ARCHI: roots & branches),
  • Să devină un partener de încredere pentru OAR la nivel național (Beatrice Birtum este primul vicepreședinte al OAR din cadrul OAR IAȘI)
  • să stabilească un dialog constant și constructiv cu avizatorii și autoritățile (organizarea a două mese rotunde cu reprezentanții ISU, stabilirea unor întâlniri similare cu APM, DSP, IJC, CZMI)
  • Să devină un partener de dialog constant și asumat pentru Primăria Municipiului Iași pe probleme de arhitectură și urbanism (participarea la consultări și oferirea de suport profesional pentru spețe de interes, desemnarea unor reprezentanți în juriile concursurilor de arhitectură pentru Piața Palatului și a Halei Centrale)
  • Să sesizeze și să remedieze unele disfuncționalități din interacțiunea arhitecților cu Direcția de Urbanism
  • Să-și digitalizeze activitatea organizațională prin refacerea completă a site-ului și crearea unui sistem cloud care devine astfel o platformă complexă de comunicare și interacțiune între arhitecți, membri și toți partenerii.
  • Să își perfecționeze toată infrastructura de comunicare și să lanseze canale de comunicare pe cele mai importante medii online (Youtube, Facebook, Instagram, LinkedIn)
  • Să pună la dispoziția membrilor o arhivă legislativă completă din domeniu
  • Să transparentizeze total activitatea OAR IAȘI prin punerea la dispoziția membrilor a tuturor deciziilor, adreselor și corespondenței oficiale.
  • Să obțină cea mai mare cotă de finanțare din taxa de timbru de arhitectură (40% din totalul sumei alocate pentru toate filialele OAR la nivel național)
  • Să semneze parteneriate cu principalele companii din domeniu, dar și cu instituții publice și de cultură pentru a organiza împreună evenimente culturale și profesionale
  • Să devină partener Share architects, nominalizând speakeri pentru evenimentele organizate în țară și străinătate.
  • Să valorizeze și să aducă în centrul atenției publice vârfurile generațiilor de arhitecți ieșeni în cadrul evenimentului de gală IAȘI ARCHI: roots & branches

Viziunea OAR IAȘI este că doar alături de parteneri puternici și care se bazează pe principii similare poate susține dorința de a contribui la un viitor mai bun, la construcții de calitate și la un mediu de viață mai sustenabil. În acest scop vor fi organizate periodic manifestări culturale și evenimente care aduc laolaltă arhitecți interesați, atât din OAR IAȘI cât și din filialele apropiate (Bacău, Neamț, Botoșani, Suceava, Buzău, Galați), dar și la nivel național și chiar regional (Republica Moldova și Ucraina). OAR Iași dorește să devină o organizație respectată în primul rând de membrii săi, credibilă în relație cu autoritățile, care își reprezintă în mod onest membrii susținându-le  ferm și argumentat interesele. O organizație adaptată nevoilor și realităților dinamice ale pieței concurențiale, dar puternic ancorată în valorile etice și morale ale profesiei, o voce puternică, clară și coerentă care transmite nevoile arhitecților către parteneri, autorități, avizatori și alte instituții cu care există colaborări.

O concluzie asupra noii direcții a OAR IAȘI, ilustrată prin evenimentul IAȘI ARCHI: roots and branches a fost foarte bine exprimată de doamna arhitect Aurelia Carpov, Șef al Departamentului de Arhitectură din cadrul Facultății de Urbanism și Arhitectură a Universității tehnice din Republica Moldova: ”Acest eveniment a reunit oameni, idei, viziuni, profesioniști și pasionați. Un eveniment cu și despre oameni. Oameni cu rădăcini ce au format un trunchi sănătos cu ramuri pline de speranță. Arhitectura are puterea să schimbe lumea. Arhitecții din Iași au demonstrat-o!  Evenimentul a fost organizat cu SUFLET și a trezit emoții de neuitat. S-a muncit mult și aceasta a dat un rezultat foarte bun. Știu ce înseamnă a organiza și apreciez efortul depus. S-a meritat.”

Următoarele evenimente majore ale OAR Iași

Acest eveniment este primul dintr-o serie mai lungă reunită sub denumirea IAȘI orașul creatorilor de arhitectură și care va continua cu organizarea concursului de instalații arhitecturale IAȘUL își deschide porțile și R(ewind) A(cces) M(emory) o retrospectivă a celor mai bune proiecte premiate în Iași în ultimii 10 ani, într-o reinterpretare actuală, ambele în cadrul Romanian Creative Week

Din portofoliul evenimentelor organizate deja de OAR IAȘI, dar care în anii următori va fi extins și profesionalizat se numără festivaluri de arhitectură, bienale de arhitectură, expoziții aniversare sau cu tematică, concursuri de idei, lansări de carte și de film, expuneri în spații publice de instalații arhitecturale, simpozioane, prezentări, mese rotunde, alte tipuri de evenimente bazate pe socializare și împărtășirea experiențelor profesionale și personale.

Ordinul Arhitecților din România filiala teritorială IAȘI, parteneri principali: ALUMIL, HOLCIM, LEIER, ALU KÖNIG STAHL, NOVAMBIENT, LIBRA BANK, RODOTEX, sponsori ai evenimentului: Q Fort, Baumit, Saint Gobain, cu sprijinul Unirea Hotel & spa și Mobexpert , parteneri instituționali: Primăria Municipiului Iași, AAI filială a UAR, RUR IASI, Muzeul Municipal Regina Maria, Palatul BRAUNSTEIN, Share architects, Palatul Culturii Iași, ASAI, ARHIAS, Facultatea de Arhitectură GM Cantacuzino.

În loc de concluzie…

Domnul Președinte al Ordinului Arhitecților din România, Ștefan Bâlici, prezent la eveniment pe parcursul ambelor zile alături de echipa de vicepreședinți la nivel național, a afirmat în cuvântul său, ca fiind ”… deosebit de inspirată ideea de a aduce în prim plan arhitecți din generații diferite, arhitecți care practică în România sau în alte părți ale lumii și de a-i prezenta, atât nouă, celorlalți arhitecți, cât mai ales publicului.”

Echipa tânără care coordonează activitatea OAR IAȘI va continua prin acțiuni concrete și evenimente culturale să încurajeze excelența profesională, susținerea membrilor pentru perfecționare continuă, informare, alături de parteneri care doresc o schimbare reală care poate fi realizată doar prin eforturi conjugate și bazate pe principii și direcții de acțiune coordonate, în dorința comună de a (re)deveni o comunitate activă, solidă, optimistă.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Începând cu luna martie 2023, Apix.ro găzduiește articole scrise de Ordinul Arhitecților din România, filiala Iași, în urma unui parteneriat cu organizația profesională. Detalii despre activitățile OAR Iași pot fi consultate pe site-ul https://oar-iasi.ro.

Articole din categoria Arhitectură și urbanism

To Top