Connect with us

Bugetul Iașului, sub presiune: datoriile cresc și ating un vârf în 2027

plen consiliu local

Local

Bugetul Iașului, sub presiune: datoriile cresc și ating un vârf în 2027

Primăria Iași are în derulare două proceduri de achiziție pentru contractarea de credite. Ambele împrumuturi vor fi utilizate în vederea cofinanțării de proiecte europene. O situație actualizată a modului în care va evolua gradul de îndatorare a orașului în următorii zece ani arată un vârf (16%) în 2027: anul viitor, Primăria va avea de achitat circa 175 milioane de lei pe rambursări, dobânzi și comisioane.

Datele furnizate de municipalitate țin cont de contractele în derulare, fără a fi incluse împrumuturile în curs de contractare. Pe 10 februarie, vor fi deschise ofertele pentru un credit de 27 milioane de lei, iar, pe 23 februarie, va veni rândul unui împrumut de aproape 90 milioane de lei. Estimările actuale ale Primăriei sunt că cele două credite vor genera costuri suplimentare de aproape 50 milioane de lei.

Gradul de îndatorare reprezintă ponderea datoriilor în veniturile proprii ale bugetului local. Pentru realizarea calculului, conform legii, este stabilită o medie a veniturilor din ultimii trei ani iar, în cazul Iașului, aceasta este de aproape 1,1 miliarde de lei. În 2025, gradul de îndatorare a fost de 10,2%, iar situația pe următorii patru ani se prezintă asftfel (descarcă datele aferente pentru 10 ani, format PDF):

  • în 2026, Primăria va avea de returnat aproape 150 milioane de lei. Din această sumă, ratele ajung la 112,5 milioane de lei, iar dobânzile la 36,3 milioane de lei. Procentual, gradul este estimat la 14%.
  • în 2027, va fi un vârf al serviciului datoriei publice: vor fi returnate aproape 175 milioane de lei: rate de 138 milioane de lei și dobânzi de 35,8 milioane de lei. Procentual, gradul este estimat la 16,3%.
  • în 2028, suma totală va scădea dar se va menține la o cotă ridicată: 160,6 milioane de lei, cu rate de 132 milioane de lei și dobânzi 28,2 milioane de lei. Procentual, gradul este estimat la 15,1%.
  • în 2029, serviciul datoriei publice va scădea, având în vederea ieșirea din plată a unor credite anterioare. Gradul de îndatorare va fi de 10,7%, cu o sumă totală de 113 milioane de lei care va trebui returnată (90,9 milioane de lei – rate și 22,3 milioane de lei – dobânzi).

Aceste cifre vor fi afectate de cele două noi credite în curs de contractare, ținând cont că ambele vor avea o perioadă de grație de până la un an și o maturitate de 10 ani.

La finalul anului trecut, municipalitatea a mai împrumutat alte 130 milioane de lei pentru plata facturilor la gaze naturale în vederea funcționării sistemului centralizat de termoficare. Anii anteriori, Primăria a făcut alte două credite cu același scop: 200 milioane lei în 2023 și 145 milioane lei în 2024. La acestea se adaugă alte 160 milioane de lei (credite de investiții) contractate în anul 2024. În total, municipalitatea are în plată 12 contracte de credite, majoritatea contractate după 2017.

Aricole din categoria Local

To Top