Utile
Casa Verde 2023: când se dă drumul la înscrieri și câți bani poate obține un solicitant?
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat zilele în care se pot depune cereri pentru obținerea unei finanțări de la stat aferente montării unui sistem fotovoltaic. Suma maximă care poate fi obținută este de 20.000 lei, în condițiile unei contribuții proprii a benficiarului de 2.000 lei.
Potrivit AFM, înscrierile se vor face pe regiuni, ieșenii fiind programați pentru zilele de 29, 30 și 31 mai. Descarcă ordinul [ghidul de finanțare] de la finalul lunii aprilie, cu privire la desfășurarea programului Casa Verde 2023.
Conform ghidului de finanțare, suma finanţată de AFM va fi scăzută de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din contribuția proprie.
La precedentele sesiuni de finanțare, au fost montate circa 55.000 de sisteme, iar planul AFM pentru acest an ar fi să sprijine instalarea a încă peste 80.000 de astfel de sisteme. „Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 3 kW, pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrării surplusului în sistemul energetic naţional”, spune AFM.
Condiții de eligibilitate
- este persoană fizică cu domiciliul în România;
- nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;
- domiciliază la adresa unde se va implementa proiectul;
- este proprietar al imobilului-construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, este proprietar/deţine un drept de folosinţă şi asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; nu este eligibil solicitantul al cărui drept de proprietate asupra imobilului construcţie şi/sau teren este înscris provizoriu în cartea funciară;
- imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; de asemenea, destinaţia construcţiei, aşa cum reiese din extrasul de carte funciară, este doar pentru locuinţă sau anexe care o deservesc;
- se obligă să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat; g) nu este eligibil, dar fără a se limita la acest exemplu, imobilul cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, sub formă de bloc/condominiu, cu mai mult de două apartamente;
- nu este eligibil solicitantul sau coproprietarii/devălmaşii care au avut contracte cu AFM pentru instalarea de panouri fotovoltaice