Spații verzi
Cât va costa amenajarea unui parc în Pădurea Cetățuia: a fost finalizată proiectarea
Amenajarea unui parc în Pădurea Cetățuia va costa peste 11,5 milioane de lei. Aceasta este suma rezultată din studiul de fezabilitate, dar aceasta va fi actualizată și detaliată odată ce va fi întocmit devizul general al investiției. În prezent, proiectul a ajuns în faza de obținere a avizelor necesare în vederea realizării zonei de agrement.
„Pădurea-parc” va fi amenajată în baza unui parteneriat între Primăria Iași și Arhiepiscopia Iașilor, iar inițiatorii spun că investiția este concepută astfel încât să genereze intervenții minime asupra mediului natural. „Necesitatea realizării investiției este determinată de existența unui areal cu potențial natural și peisagistic ridicat, insuficient valorificat în prezent din punct de vedere recreativ și turistic”, se arată în documentația depusă de beneficiari spre avizare.

Proiectul prevede transformarea zonei într-un spațiu destinat recreerii și mobilității nemotorizate, prin amenajarea unei rețele de alei pietonale și a unor trasee dedicate bicicliștilor. În cadrul investiției vor fi create zone de odihnă și relaxare, completate de puncte de belvedere care vor oferi vizitatorilor perspective asupra împrejurimilor.
Documentația include și amenajarea unor spații de joacă pentru copii, instalarea de mobilier urban și implementarea unui sistem de iluminat cu consum redus de energie. Totodată, vor fi amplasate panouri informative și educative, puncte de alimentare cu apă și grupuri sanitare ecologice pentru deservirea vizitatorilor. Pe lângă noile amenajări, proiectul prevede lucrări de întreținere și completare a vegetației existente, cu scopul de a îmbunătăți calitatea peisajului și de a consolida caracterul verde al zonei.
„Prin implementarea proiectului nu se intervine asupra vegetației forestiere existente. Lucrările propuse nu implică tăieri de arbori, defrișări, curățări de vegetație forestieră sau alte intervenții care să conducă la modificarea fondului forestier ori la afectarea arborilor existenți. De asemenea, nu sunt prevăzute lucrări care să determine reducerea suprafeței împădurite sau afectarea funcțiilor ecologice ale ecosistemului forestier existent”, conform sursei citate.

- Citește și FOTO Cum va arăta ansamblul de blocuri din apropierea Pădurii Cetățuia: o investiție a Conest
După aprobarea proiectului la nivelul Primăriei Iași, fondurile pentru realizarea amenajările ar urma să fie alocate de la bugetul local.






