Connect with us

Ce zone ale Iașului vor beneficia de parcări subterane și supraterane

Proiecte publice

Ce zone ale Iașului vor beneficia de parcări subterane și supraterane

Planurile municipalității pentru următorii ani vizează realizarea a peste 4.200 de locuri de parcare, costurile fiind estimate la peste 65 milioane euro.

Iașul ar putea avea cel puțin 15 parcări noi în următorii ani. În planurile de dezvoltare ale orașului sunt prevăzute atât parcări subterane, cât și parcări supraterane. Pe termen scurt, intenția municipalității este de a instala circa 100 de parcometre de-a lungul unor bulevarde din zona centrală. În ultimii ani, resursele financiare alocate construirii de parcări noi au lipsit, municipalitatea concentrându-se pe oferirea spre închiriere a parcărilor din zona blocurilor de locuințe, în special în cartiere.

Strategia pentru realizarea de parcări este detaliată în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD). Documentul prevede trei principii generale: realizarea de parcări subterane şi supraterane care să ducă la diminuarea parcării pe stradă, politică tarifară şi de reglementare a duratei de staţionare diferenţiată (exemplu: parcare pe stradă mai scumpă decât în parcări subterane şi supraterane) şi crearea unui sistem eficient de combatare şi eliminare a parcării ilegale pe carosabil şi trotuare.

Care sunt cele 15 amplasamente pentru parcări

Cea mai mare parcare (400 locuri) ar urma să fie subterană şi amplasată sub Piaţa Independenţei (3 niveluri), costurile fiind estimate la 14 milioane euro. Alte parcări subterane sunt propuse în zonele: Palatul de Justiţie (2 niveluri, 90 locuri, 3 milioane euro), intersecţia Sf. Lazăr – str. Smârdan (2 niveluri, 160 locuri, 5,2 milioane euro) şi central cu acces din str. Colonel Langa (2 niveluri, 160 locuri 5,2 milioane euro).

În schimb, parcările supraterane sunt propuse în zonele: str. Bărboi (3 niveluri, 100 locuri, 3 milioane euro), intersecţia Costache Negruzzi – G.M.Cantacuzino (2 niveluri, 160 locuri, 5,2 milioane euro), Tătăraşi (patru amplasamente cu 2 niveluri, 540 locuri, 5,4 milioane euro), str. Muşatini (2 niveluri, 270 locuri, 2,7 milioane euro), Galata (2 amplasamente cu 2 niveluri, 540 locuri, 5,4 milioane euro), Galata – Sălciilor (2 amplasamente cu 2 niveluri, 576 locuri, 5,7 milioane euro), aleea Tudor Neculai (2 niveluri, 540 locuri, 5,4 milioane euro), Autogara Metchim (2 niveluri, 306 locuri, 3 milioane euro), Nicolina-Podu de Piatră (2 niveluri, 108 locuri, 1 milioane euro).

Propunerea specialiştilor este ca parcările să fie realizate cu fonduri de la bugetul local sau prin parteneriat public-privat. PMUD propune şi amenajarea de parcări de tipul „Park & Ride“.

„Zone care ar putea fi folosite pentru a încuraja persoanele care folosesc autoturismul personal să parcheze în afara/la limita graniţei oraşului şi să folosească serviciile de transport cu tramvaiul pentru a ajunge la destinaţie“, este definiția parcărilor de tip „Park&Ride” menționată în PMUD.

Astfel de parcări ar urma să apară în zonele Rond CUG II (100 locuri), Era Shopping Park (100 locuri), Rond Canta/Rond Dacia (50 locuri), Gara Socola (50 locuri), Piaţa Virgil Săhleanu (50 locuri), Rond Dancu (50 locuri), Rond Copou (20 locuri) şi la gările din localităţile limitrofe.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top