Național
CFR Călători repune în circulație, gradual, trenurile/Programul complet
CFR Călători a început, din acest weekend, să repună în circulație trenurile de călători a căror circulație a fost suspendată sau modificată pe perioada stării de urgență. Compania a anunțat programul complet pentru următoarea perioadă, fiind vorba inclusiv despre trenuri care circulă prin județul Iași. Din București, trenurile spre mare vor fi repuse în circulație de la 1 iunie, semn că anunțul premierului Orban de astăzi, de redeschidere a sezonului estival, are ca fundament o decizie deja luată la nivelul guvernului.
Începând cu data de 16 mai 2020
- IR 1623 în relația București Nord – Sibiu
- IR 1624 în relația Sibiu – Brașov
Începând cu data de 17 mai 2020
- IR 1751 se repune în circulație în relația București Nord – Pașcani – Suceava, în locul trenului IR 12751 București Nord – Bacău – Pașcani – Iași și va avea în compunere grupa de vagoane pentru Botoșani (R 5583 Verești – Botoșani)
- IR 1653 în relația București Nord – Bacău – Suceava – Vatra Dornei Bai hc
- R 2444 în relația Târgu Mureș – Războieni
Începând cu data de 18 mai 2020
- IR 1654 în relația Vatra Dornei Băi hc – Suceava – Bacău – București Nord
- IR 1754 în relația Suceava – Pașcani – București Nord și va avea în compunere grupa de vagoane de la Botoșani (R 5582 Botoșani – Verești)
- IR 380 în relația București Nord – Pașcani – Suceava Nord, în locul trenului IR 12581 București Nord – Pașcani – Iași
- IR 381 în relația Suceava Nord – Pașcani – București Nord, în locul trenului IR 12580 Iași – Pașcani – București Nord
- R 5562 în relația Suceava Nord – Botoșani
- R 5582 în relația Botoșani – Verești
- R 5583 în relația Verești – Botoșani
- R 5567 în relația Botoșani – Suceava Nord
- R 5564 în relația Suceava Nord – Botoșani
- R 5565 în relația Botoșani – Suceava
- IR 1551 în relația București Nord – Ploiești Sud
- IR 1556 în relația Ploiești Sud – București Nord
- R 5027 în relația București Nord – Ploiești Sud
- R 9101 în relația București Nord– Târgoviște
- R 9106 în relația Târgoviște – București Basarab
- R 7031 în relația București Nord – Urziceni
- R 7036 în relația Urziceni – București Nord
- R 4509 în relația Braşov – Gheorgheni
- R 4515 în relația Braşov – Miercurea Ciuc
- R 4517 în relația Braşov – Siculeni
- R 4519 în relația Braşov – Siculeni
- R 4522 în relația Gheorgheni – Miercurea Ciuc
- R 4523 în relația Miercurea Ciuc – Izvoru Mureşului Hm
- R 4524 în relația Miercurea Ciuc – Băile Tuşnad Hm
- R 4530 în relația Războieni – Târgu Mureş
- R 9301 în relația Videle – Roșiori Nord
- R 9008 în relația Craiova –Roșiori Nord – București Basarab
- R 9385 în relația Roșiori Nord – Craiova
- R 9025 în relația București Basarab –Pitești
- R 9477 în relația Pitești – Piatra Olt
- IR 1090 în relația Golenți – Craiova, cu plecare din Golenți la ora 13:05 conform graficului
- R 9135 în relația Craiova – Băilești
- R 9138 în relația Băilești – Craiova
În perioada 18 mai – 14 iunie 2020
- R 11290 în relația Calafat – Golenți va circula cu orar modificat, cu plecare din Calafat la ora 12:45 și sosire în Golenți la ora 13:00. Începând cu data de 15 iunie 2020, R 11290 și R 11291 în relația Calafat – Golenți și retur se anulează.
Începând cu data de 19 mai 2020
- R 9024 în relația Piatra Olt – București Nord
- R 4525 în relația Băile Tuşnad Hm. – Siculeni
- R 4528 în relația Izvoru Mureşului – Hm. Siculeni
Începând cu data de 24 mai 2020
- R 9004 în relația Roșiori Nord – București Basarab
Începând cu data de 1 iunie 2020
- IR 1582 în relația Constanța – București Nord
- IR 1584 în relația Constanța – București Nord
- IR 1559 în relația București Nord – Buzău
- IR 1558 în relația Buzău – București Nord
- IR 1681 în relația București Nord – Constanța
- IR 1682 în relația Constanța – București Nord
- IR 1683 în relația București Nord – Constanța
- IR 1684 în relația Constanța – București Nord
- R 8002 în relația Constanța – București Obor
- R 8003 în relația București Obor – Constanța
- R 8202 în relația Constanța – Buzău
- R 9026 în relația Pitești – București Nord
Restul trenurilor suspendate în timpul stării de urgență vor fi reintroduse în circulație de la data de 1 iunie 2020, listă care va fi anunțată public. Excepție fac trenurile care nu au funcție în această perioadă, cum sunt trenurile de navetă pentru elevi.
Trenurile internaționale vor reintra în grafic, gradual, din 15 iunie 2020, în acord cu partenerii feroviari străini și recomandările Uniunii Europene.
„Este important ca pasagerii să-și facă rezervare din timp și să nu mai cumpere bilet în ultimul moment, pentru a putea suplimenta în plus, în mod operativ capacitatea de transport pentru preluarea fluxurilor de călători. Recomandăm tuturor cumpărarea biletelor din timp, pentru a avea o predictibilitate a cererii, inclusiv a persoanelor care au abonamente și autorizații, și pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine suplimentarea trenurilor cu vagoane la numărul de locuri solicitat. De asemenea, recomandăm cumpărarea ONLINE a biletelor de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar. Este indicată efectuarea plății la ghișeu cu card bancar sau telefon în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru și respectarea unei distanțe între călători la ghișeele caselor de bilete/ birouri de informații”, se arată în anunțul companiei.
Consultă mai multe informații pe site-ul CFR Călători.