Infrastructură
CNIR: A început proiectarea a încă 64 km din sectorul montan al autostrăzii A8
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat demararea etapei de proiectare pentru 64 km din sectorul montan al autostrăzii A8. Este vorba despre două tronsoane considerate a fi printre cele mai dificile segmente din drumul rapid. După ce va finaliza proiectarea, UMB va efectua lucrările propriu-zise. Valoarea celor două contracte de execuție, semnate în 2025, depășește pragul de 10 miliarde de lei.
„De astăzi (30 martie, n.r.), toate cele patru loturi dintre Sărățeni și Pipirig sunt în etape diferite de proiectare, un pas foarte important pentru realizarea acestui segment montan al Autostrăzii A8. Cei 64 de kilometri reprezintă proiecte de autostradă de o complexitate tehnică ridicată, o provocare tehnică pentru constructorul român, care are la dispoziție 14 luni pentru finalizarea proiectării”, a declarat directorul general al CNIR Gabriel Budescu.
Lotul 1C Sărățeni-Joseni, desfășurat pe teritoriul județelor Mureș și Harghita, va avea o lungime de 32,4 kilometri și presupune un volum consistent de lucrări de artă. Proiectul include 39 de poduri și pasaje, trei tuneluri unidirecționale, patru polate, dar și două pasaje speciale pentru fauna sălbatică (ecoducte), destinate menținerii permeabilității traseului pentru animale.

Lotul 2B Grințieș-Pipirig, desfășurat integral în județul Neamț și cu o lungime de 31,5 kilometri, se remarcă printr-un nivel ridicat de complexitate tehnică. Traseul va include 60 de poduri și viaducte, dintre care două vor depăși 1.000 de metri lungime, precum și 16 tuneluri, cu o lungime cumulată de aproximativ 4 kilometri.

Potrivit CNIR, pentru conexiunea cu lotul 2A Ditrău-Grințieș, aflat acum în etapa de proiectare, a fost prevăzut un nod rutier lângă Tulgheș, iar la Est, pentru conexiunea cu Lotul 2C Pipirig-Vânători Neamț (Leghin), o descărcare provizorie, asigurând, astfel, funcționarea independentă.






