Connect with us

Colegiul „Mihai Eminescu” va fi extins: Primăria Iași a lansat licitația de execuție

colegiul national mihai eminescu din iasi

Proiecte publice

Colegiul „Mihai Eminescu” va fi extins: Primăria Iași a lansat licitația de execuție

Primăria Iași a lansat procedura de atribuire pentru construirea unui nou corp de clădire la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Proiectul, finanțat prin PNRR, prevede realizarea unui tronson cu opt săli de clasă, valoarea estimată a contractului fiind de 10,6 milioane lei (fără TVA).

Noua construcție va fi alipită corpului A al colegiului, între aripile de Est și Vest, închiderea curții interioare fiind parte din soluția de extindere. Imobilul va avea parter, două etaje și un etaj tehnic, cu acces direct către spațiile existente. În plus, proiectul rezolvă problemele actuale privind accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități, incluzând lifturi și grupuri sanitare adaptate.

Clădirea va respecta standardul nZEB de eficiență energetică: izolații performante, sisteme constructive optimizate și instalații cu consum redus. Aceste măsuri vor aduce economii de cel puțin 20% la costurile anuale pentru energie și apă. Suprafața desfășurată va depăși 1.200 mp, iar cea utilă va fi de aproape 1.000 mp.

Pe acoperiș vor fi montate 60 de panouri fotovoltaice, menite să reducă dependența de sursele convenționale de energie și emisiile poluante.

Ofertele din partea constructorilor pot fi depuse până pe 29 august. Extinderea Colegiului „Mihai Eminescu” face parte dintr-un program mai amplu al municipalității, finanțat prin PNRR, care include și lucrări similare la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” și Liceul Teoretic „Miron Costin”.

Aricole din categoria Proiecte publice

To Top