Local
Conducta Timișești va fi deviată la intrarea în Tg Frumos: contract de 11,8 milioane lei
Operatorul de apă și canalizare ApaVital a lansat o licitație pentru lucrări de deviere a conductei Timișești la intrarea în orașul Târg Frumos. Valoarea contractului se ridică la 11,8 milioane lei (fără TVA), iar ofertele pot fi depuse până pe 20 martie, conform informațiilor din sistemul electronic de achiziții publice.
Noua conductă de aducțiune va avea o lungime de 2.098 metri, conform caietului de sarcini. ApaVital susține că noul traseu va avea o serie de beneficii, printre care: creșterea atractivității pentru investitori economici, protecția mediului (înlăturarea poluării stratului freatic), creșterea nivelului de trai ș.a..
„Pentru funcționarea în condiții optime a conductei de aducțiune, pe traseul acesteia se propun 8 bucăți cămnine de vane cu rol de secționare, golire, aerisire și dezaerisire, dotate cu senzori de presiune și debitmetru de inserție”, este unul dintre detaliile tehnice ale lucrării.
În documentația de atribuire, ApaVital a subliniat că antreprenorul va avea obligația de a reface la starea inițială toate suprafețele carosabile, trotuarele, căile de acces la proprietăți și alte zone necarosabile, spațiile verzi, gardurile și împrejmuirile etc. care au fost afectat de execuția lucrărilor. „Orice parte a structurii drumurilor care a fost deteriorată dincolo de lățimea din secțiunea tip va fi remediată pe cheltuiala antreprenorului”, se mai arată în documentație.
ApaVital are în derulare numeroase contracte lucrări pentru extinderea sistemului de apă și canalizare, cea mai mare parte a fondurilor fiind nerambursabilă.
