Connect with us

CTP va suspenda cursele metropolitane începând cu 15 decembrie UPDATE S-a revenit asupra deciziei

Local

CTP va suspenda cursele metropolitane începând cu 15 decembrie UPDATE S-a revenit asupra deciziei

UPDATE 14.30 – „Având în vedere faptul că în conturile Companiei de Transport Public (CTP) au fost făcute o parte dintre plățile datorate de către comunele din Zona Metropolitană, cursele operatorului de transport ieșean către localitățile învecinate vor continua în regim normal”, se arată într-o informare a Primăriei trimisă presei. Potrivit informării, inclusiv Miroslava a făcut plăți către CTP.

Compania de Transport Public (CTP) va suspenda toate cursele metropolitane începând cu data 15 decembrie, potrivit unei decizii luate de primarul Mihai Chirica: edilul-șef a invocat faptul că primăriile comunale nu-și achită plățile către CTP.

„Începând de miercuri, 13 decembrie 2023, vor fi suspendate cursele către Miroslava, întrucât în acest an primăria acestei comune nu a făcut nicio plată din cele cuvenite către CTP. Operatorul de transport asigură patru trasee metropolitane spre Miroslava (Ciurbești, Vorovești, Valea Adâncă și Proselnici), la care se adaugă traseul 23 (Podu Roș – Primăria Miroslava)”, se arată într-o informare a Primăriei Iași.

Ulterior, de pe 15 decembrie, vor fi suspendate și cursele către celelalte comune limitrofe. Din acest an CTP Iași a fost delegată prin decizia comună luată la nivelul Asociației Metropolitane de Transport Public Iași să asigure curse regulate și în Zona Metropolitană, spre comune precum Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Holboca, Miroslava, Popricani, Rediu, Tomeşti și Țuțora. Potrivit contractului de delegare, comunele partenere trebuie să achite anumite compensații către CTP, așa cum face și Primăria Municipiului Iași.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top