Proiecte publice
Cum apare Iașul în noul program de guvernare
Față de precedentele programe de guvernare, Iașul este prezent în documentul susținut de cabinetul condus de Viorica Dăncilă. Capitala Moldovei apare atât cu autostrada spre Transilvania, dar și cu proiecte ce țin de reabilitarea căilor ferate și de refacerea de poduri/podețe.
În ceea ce privește Aeroportul, programul de guvernare dă naștere unei controverse: Iașul este nominalizat în rândul a cinci orașe ce au înregistrat creșteri substanțiale de trafic în ultimii ani, dar actualul guvern uită să nominalizeze cu precizie modul în care va fi sprijinit. În schimb, în cazul celorlalte patru aerogări sunt oferite detalii.
Iașul, în noul program de guvernare:
„Sunt trei autostrăzi care se vor putea construi prin FSDI: o autostradă care să străbată munții între Transilvania și Moldova (Târgu Mureș – Iași), o a 2-a autostradă prin Sudul României, care să unească Transilvania cu Oltenia și Țara Românească (Timișoara – București) și o a 3-a care să unească Moldova cu Țara Românească (Iași – Bucureşti)” – pag. 24. FSDI este așa-numitul fond suveran pentru dezvoltare și investiții. Deocamdată, nu este clar ce surse vor finanța un astfel de fond și dacă el va exista efectiv.
„În ceea ce privește calea ferată rapidă, finanțarea prioritară se va face pentru refacerea căii ferate și modernizarea acesteia, astfel încât să avem în România trenuri care circulă cu viteze de peste 100 km/h, din direcția Vest – București, Chișinău – Iași – București, București – Constanța, București – Brașov” – pag. 25
Dezvoltarea sistemului antigrindină: „punerea în stare de funcționare a celor șapte unități în Prahova, Iași (2), Vrancea, Mureș, Timiș, Oltenia, Maramureș” (pagina 120).
Termene pentru autostrada Montana: „Autostrada est-vest (Montana): Tronsonul Tg. Mureş – Tg. Neamţ (Val. estimată: 2942 mil. Euro, FEN+BS); Perioadă realizare SF + PT: 2018-2019. Tronsonul Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni (Val. estimată: 1.129 mil. Euro. Perioadă realizare SF + PT: 2018-2019. Perioadă execuție lucrări: 2019 – 2022. Câmpia Turzii – Târgu Mureş – la nivel de autostradă (224,94 mil Euro,FEN+BS). Perioada: 2018-2021” (pagina 168). De remarcat că guvernul uită de FSDI și invocă FEN și BS, adică fonduri europene și bugetul de stat.
Lucrări de reabilitare pentru poduri, podețe și tuneluri din fonduri europene și de la bugetul de stat: „Regionala Iași – proiect fazat (9,10 mil. Euro) Perioada: 2018-2019”, precum și „Modernizarea liniei București-Buzău-Focșani–Bacău-Roman-Pașcani-Iași-Frontieră. Elaborarea documentației tehnico – economice (22,50 mil. Euro, FEN+BS) Termen 2019-2022”. (pagina 171)
Proiect nou de investiții în sectorul feroviar: „Pașcani – Iași (25,7 mil. Euro)” (pagina 171)
La un moment dat, la pagina 175, în programul de guvernare se afirmă că se va acorda „o atenție deosebită celor cinci aeroporturi cu o creștere substanțială a traficului în ultimii ani”. Lista cuprinde cinci orașe: București, Timișoara, Constanța, Cluj și Iași. Însă, în rândurile următoare, se precizează concret cum anume vor fi sprijinite doar primele patru aeroporturi, detalii despre Iași lipsind.
„Sprijinirea în continuare a proiectelor în domeniul energetic, al transporturilor şi infrastructurii, de conectare fizică prin România la spaţiul european: finalizarea gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău, liniile electrice, podurile, proiectele de construcţie instituţională sau cele de impact social, cum ar fi extinderea SMURD pe tot teritoriul R. Moldova, în domeniul sănătăţii, grădiniţelor, culturii, formării elitelor prin bursele de studii”. (pagina 225)
Demararea construcției/modernizării a șase obiective majore în anul Centenar: Muzeul Național de Artă – București, Muzeul Național de Istorie – București, Opera din Cluj, Iași și Craiova, Sala Polivalenta minim 15.000 locuri. (pagina 252)