Connect with us

Cum va arăta traficul rutier în zona Silk District, la finalizarea proiectului

Articol susținut de Silk District

Investiții private

Cum va arăta traficul rutier în zona Silk District, la finalizarea proiectului

Infrastructura rutieră din zonă este unul dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie sa le luăm în calcul atunci când alegem o locuință nouă, sau un nou sediu pentru afacerea noastră. Existența mijloacelor de transport în comun, a trotuarelor, locuri de parcare, multiple căi de acces, zone pietonale, spații verzi – toate acestea sunt elementare într-un oraș modern în plină dezvoltare.

În Iași, cel mai mare șantier în lucru este în acest moment la Silk District, unde, pe o fostă platformă industrială, se construiește un proiect mixed-use, ce va avea peste 1.500 de apartamente, peste 100.000 metri pătrați de spații de birouri, 40.500 metri pătrați de spații verzi, de promenadă și zone pentru biciclete și peste 10.000 metri pătrați de spații comerciale și servicii dedicate comunității.

În 2019, odată cu lansarea proiectului mixed-use Silk District, echipa Prime Kapital a apelat la serviciile Urbi Plan, societate specializată cu peste 50 de studii de trafic de mare anvergură efectuate în toată țara, pentru a analiza situația traficului în zona fostei platforme industriale Teba și impactul pe care dezvoltarea Silk District îl va avea asupra traficului din zonă. În cadrul acestui studiu de trafic au fost analizate 15 intersecții din Iași – din Zona Industrială, Bucium, Socola, Tudor Vladimirescu, Podu Roș și Centru.

Randare Silk District

Studiul a arătat că numărul mare de puncte de acces către ansamblu (cele trei intersecții de pe bulevardul Chișinău și punctele de acces din strada Atelierului) generează o accesibilitate crescută și va permite rezidenților și angajaților din clădirile de birouri să utilizeze mai multe rute pentru a se deplasa către celelalte zone ale Municipiului Iași.

Mai mult, pentru a preveni eventuale probleme de trafic, Prime Kapital va construi semafoare suplimentare la intrările în ansamblul Silk District. De asemenea, pentru a crește siguranța și a diminua creșterea traficului în zonă, mai ales în timpul orelor de vârf, Prime Kapital va dezvolta infrastructura necesară în interiorul ansamblului, dar și de jur împrejurul acestuia. Acest lucru va asigura un număr mare de puncte de acces și o accesibilitate crescută.

Astfel, pentru atingerea acestor obiective, lucrările de infrastructură care vor fi realizate prevăd și dezvoltarea unei străzi cu două benzi pe sens, trotuare moderne, stâlpi de iluminare stradală și peisagistică integrată în interiorul Silk District, în continuarea bulevardului Tudor Vladimirescu, care va străbate ansamblul și va conecta Silk District atât cu bulevardul Tudor Vladimirescu, cât și cu zona de sud a orașului.

Un alt aspect important în ceea ce privește traficul în interiorul complexului este faptul că vor exista 7 puncte de acces subterane către parcări, prin urmare Silk District va fi un cartier car-free, sigur și modern, iar locuitorii și vizitatorii se vor bucura de cei 40.500 mp de spații verzi, de joacă și de relaxare în liniște și fără poluare.

Până acum, dezvoltatorul imobiliar a realizat lucrările necesare pentru devierea și îngroparea conductelor de gaz și termoficare, lucrările de infrastructură care sunt încă în curs, fiind: lucrări la drumul de acces care va face conexiunea dintre Bulevardul Tudor Vladimirescu și strada Alexandru O. Teodoreanu; reamenajarea accesului principal, în continuarea Bulevardului Tudor Vladimirescu; definitivarea conexiunilor electrice; instalarea de semafoare pentru fluidizarea traficului la intersecția dintre Calea Chișinăului, Bulevardul Tudor Vladimirescu și cartierul Silk District.

În ceea ce privește lucrările de construcție, anul acesta urmează să fie finalizate prima fază de rezidențial și prima fază de office.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top