Investiții private
De la industrie la blocuri: fosta fabrică de alcool a Iașului intră în demolare
Toate cele 14 construcții care formează fostul complex al fabricii de alcool a Iașului vor fi demolate: proprietarul a obținut două autorizații de desființare în acest sens. O suprafață totală de peste 21.000 mp va fi eliberată de construcții, în condițiile în care firma Mil Expert, patronată de afaceristul Sorin Bălănescu, are în plan o dezvoltare imobiliară.
Dezafectarea tuturor construcțiilor din complexul de pe bld. Chimiei va costa peste 620.000 lei, conform actelor urbanistice emise de Primăria Iași. „Demolarea acestor construcții și eliberarea terenului oferă oportunitatea unei restructurări urbane cu potențial ridicat”, spune investitorul care intenționează să amenajeze locuințe, spații verzi, infrastructură pentru servicii sau facilități comunitare.

Proprietarul terenului este firma MIL Expert, companie care a preluat activele Alfincool în urma unei licitații organizate în 2019. Tranzacția s-a ridicat la circa 1,3 milioane de euro și a vizat un teren de aproximativ 21.200 mp, pe care sunt amplasate 14 construcții, cu o amprentă totală la sol de circa 5.000 mp.
Fosta fabrică de alcool, nefuncțională de mai mulți ani, este amplasată într-o zonă care și-a pierdut complet profilul industrial. Potrivit memoriului urbanistic, relocarea treptată a activităților industriale către parcuri specializate din afara orașului, în zone periurbane mai bine conectate logistic, a lăsat amplasamentul fără rol economic.
- Citește și Un nou proiect major în Bucium: 135 de vile pe un teren de 10 hectare, investiție a Mil Expert
Între timp, extinderea funcțiunilor rezidențiale, comerciale și de servicii a transformat fosta platformă într-o „enclavă” urbană degradată, deconectată de la dinamica orașului. Documentația atrage atenția că această situație generează discontinuități majore în țesutul urban și afectează coeziunea spațiului construit, dar și activitatea economică din zonă.
Potrivit informațiilor APIX.ro, proprietarul MIL Expert a inițiat demersurile pentru aprobarea unui plan urbanistic zonal, într-un areal care cunoaște o dezvoltare accelerată, în special pe segmentul rezidențial.
Planul presupune demolarea integrală a construcțiilor existente, împărțite pe două parcele. Pe prima parcelă vor fi desființate mai multe clădiri cu regim de până la 3 etaje, inclusiv hala de fabricație (1.500 mp), ateliere, depozite și anexe tehnice. Pe cea de-a doua parcelă vor fi demolate, printre altele, un post trafo, ateliere și garaje, un depozit de cereale, un depozit de carburanți și pavilionul administrativ.
În total, construcțiile existente însumează o suprafață desfășurată de circa 7.700 mp, cu o amprentă la sol de aproximativ 4.700 mp, urmând să fie înlocuite integral în cadrul viitoarei dezvoltări.







