Connect with us

Un nou proiect major în Bucium: 135 de vile pe un teren de 10 hectare

Zona Bucium-Bârnova, FOTO: Radu MEȘNIȚĂ

Investiții private

Un nou proiect major în Bucium: 135 de vile pe un teren de 10 hectare

Un nou proiect major de investiții a intrat în procesul de avizare a Primăriei, fiind programată o dezbatere publică asupra propunerii urbanistice la începutul lunii iulie: 135 de vile, alături de centre de servicii comunitare, pe un teren de aproape 10 hectare amplasat în Vișan (Bucium), la circa 2 km de șos. Bucium. Proprietarul terenului este un fost politician controversat.

„Prin prezenta documentația se propune parcelarea terenului studiat în 135 de loturi pentru locuințe individuale având suprafețe cuprinse între 352 și 807 mp, fiecare organizate într-un singur UTR (unitate teritorială de referință, n.r.), 1 lot pentru construirea unui centru de cartier și servicii, iar cele două parcele având categoria de folosință pășune, respectiv fâneață, însumând 5.740 mp, vor fi păstrate ca spații verzi”, se arată în proiectul de PUZ, care va fi dezbătut public pe 4 iulie.

Zona studiată se află în extravilanul cartierului Bucium, în apropierea Trecătoarei Vișan, la o distanță de circa 300 m de șos. Bârnova și de 1,8 km față de șos. Bucium

Potrivit sursei citate, terenul are 99.776 mp și a rezultat din alipirea mai multe suprafețe. În prezent, accesul la amplasament este asigurat prin str. Trecătoarea Vișan care are o lățime de doar 3 metri, cu o bandă de circulație și care nu este asfaltată.

„Se propune supralățirea Trecătorii Vișan prin grija beneficiarului pe porțiunea care asigură accesul la amplasament – de la intersecția cu șos. Bârnova până la amplasamentul propus – pentru a permite amenajarea a două benzi de circulaie, ajungând astfel la lățimea de 7 metri”, se precizează în PUZ.

În ceea ce privește circulația, în proiect se prevede ca Trecătoarea Vișan să fie continuată prin intermediul unei străzi propuse pe amplasament până la limita vestică a terenului, iar din nou stradă propusă se vor desprinde perpendicular străzi ce vor pătrunde spre interiorul amplasamentului.

Parcările vor fi rezolvate în interiorul loturilor, pe terenul proprietate, fiind prevăzute 270 locuri pentru locuințele inviduale și 65 de locuri pentru centrul de servicii, conform documentației consultate de APIX.ro.

Planșa urbanistică

În prezent, zona este deservită parțial de rețele de utilități, fiind necesare investiții de extindere a racordurilor spre și în interiorul amplasamentului. „În ceea ce privește funcțiunile propuse și permise, prin prezentul PUZ se admit locuințe individuale și cuplate cu regim de înălțime parter, parter și un etaj, parter și 2 etaje”, se mai arată în PUZ.

Potrivit bilanțului teritorial, construcțiile din UTR destinată vilelor (cca 70.000 mp), vor ocupa 30% din totalul suprafeței (20.500 mp), circulațiile 10% (7.000 mp), iar spațiile verzi 60% (41.000 mp)

Din informațiile APIX.ro, terenul aparține unui fost politician destul de controversat (Sorin Bălănescu) – la un moment dat, el oferea parcele din terenul din Vișan la o tombolă de votanți. Cel mai probabil, Bălănescu nu are în plan să construiască, ci să înstrăineze terenul pe loturi odată ce ar urma să obțină acordul Consiliului Local și al Primăriei Iași, instituții cu care fostul politician are o relație complicată.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top