Connect with us

Două milioane de euro pentru modernizarea instalațiilor de la Spitalul CFR Iași

spitalul cfr iasi

Proiecte publice

Două milioane de euro pentru modernizarea instalațiilor de la Spitalul CFR Iași

Spitalul Clinic CF Iași pregătește o investiție de circa două milioane de euro pentru modernizarea instalațiilor electrice, de ventilare și de gaze medicale. Contractul scos la licitație include proiectarea și execuția lucrărilor, iar termenul pentru depunerea ofertelor este 19 noiembrie. Unitatea spitalicească este una dintre cele mai mari din județ cu un număr de peste 300 de paturi de spitalizare continuă și 15 pentru spitalizare de zi.

Intervențiile vizează instalațiile electrice și de tratare a aerului din corpurile B și C, precum și rețelele de gaze medicale care deservesc aceste clădiri și spațiile de balneologie și dermatologie. Scopul este creșterea siguranței pacienților, în condițiile în care documentația tehnică semnalează mai multe deficiențe ale infrastructurii existente.

Printre problemele inventariate de proiectanți se numără conductoare cu izolația arsă la intrarea în tablourile electrice, prize și întrerupătoare defecte, dar și instalații care au depășit durata normală de funcționare. În cazul alimentării cu oxigen, documentația descrie un sistem de rezervă care presupune conectarea manuală a buteliilor și care nu este considerat fiabil pentru întreaga rețea.

Proiectul prevede un generator nou de oxigen medical, cu o capacitate de 22 de metri cubi pe oră. Generatorul existent va fi păstrat ca sursă secundară, iar rezerva va fi asigurată prin stații de butelii cu comutare automată. Vor fi amenajate și instalații pentru aer comprimat medical și vacuum, alături de rețele de distribuție și panouri de monitorizare și alarmare.

În saloane sunt prevăzute 119 unități montate la capul pacienților, care reunesc racordurile pentru gaze medicale, prizele și iluminatul. Alte două unități vor deservi sălile de operație. Componenta electrică include aproximativ 8,5 kilometri de cabluri și 20 de tablouri electrice, iar blocul operator va beneficia de o instalație de ventilare și tratare a aerului, cu filtrare și recuperare de căldură.

Investiția are un istoric de întârzieri. Potrivit documentației, proiectul trebuia finalizat inițial până la sfârșitul anului 2023, dar procedurile pentru proiectare și execuție nu au atras ofertanți, deși au fost reluate. Ulterior, proiectul a fost îndreptat spre Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești, cu finanțare de la bugetul de stat. Documentația menționează semnarea unui nou contract de finanțare în iunie 2025.

Caietul de sarcini stabilește maximum 16 zile pentru proiectare și maximum 60 de zile pentru execuția lucrărilor.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top